Peste 90% dintre restaurantele de pe Uber Eats au fost atrase de foodpanda

Peste 90% dintre restaurantele de pe Uber Eats au fost atrase de foodpanda

Astăzi este ultima zi în care Uber Eats mai operează în România, însă restaurantele prezente acolo îşi vor continua activitatea de livrări prin alte platforme.

Ştiri pe aceeaşi temă

Foodpanda a accelerat procesul de înrolare al acestor restaurante în cadrul platformei, pentru ca operaţiunile celor mai multe dintre ele să continue fără întreruperi şi după data de 3 iunie. De asemenea, reprezentanţii foodpanda anunţă că în ultimele trei luni au listat în total peste 1000 de restaurante noi partenere la nivel naţional, număr care le include şi pe cele din portofoliul Uber Eats.

Pentru a veni în sprijinul clienţilor care apreciau ofertele de tip “1+1 gratis” ale restaurantelor partenere Uber Eats, începând de astăzi foodpanda desfăşoară o campanie similară la care vor participa peste 100 dintre aceste restaurante. Compania anunţă că durata campaniei va fi una extinsă, fiind activă până pe data de 3 iulie, iar utilizatorii vor avea astfel mai mult timp la dispoziţie pentru a beneficia de aceste oferte.

Totodată, foodpanda a recrutat poziţii importante din cadrul echipei operaţionale Uber Eats, platforma fiind în discuţii în prezent şi cu alţi angajaţi cu un potenţial mare de alăturare în perioada următoare. Printre persoanele care s-au alăturat echipei foodpanda se numără: Andreea Arişanu, Head of Account Management Uber Eats şi Robert Anghel, Sales Representative de top în cadrul Uber Eats.

„Odată cu retragerea de pe piaţa din România a Uber Eats, restaurantele au nevoie să-şi continue activitatea în zona de delivery, iar clienţii care apreciau restaurantele din oferta Uber Eats să-şi poată comanda în continuare preparatele preferate. În prezent, peste 90% dintre restaurantele listate pe Uber Eats în Bucureşti, Timişoara şi Iaşi se află în oferta foodpanda, iar echipa noastră lucrează la înrolarea tuturor restaurantelor care nu se află deja pe platforma noastră”, a declarat Andreea Petrişor, Managing Director foodpanda România.  

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: