OnePlus 7 Pro: Cu cât e mai ieftină producţia vârfului de gamă al OnePlus faţă de preţul final

OnePlus 7 Pro: Cu cât e mai ieftină producţia vârfului de gamă al OnePlus faţă de preţul final

Cunoaştem deja faptul că producţia telefoanelor mobile este de cele mai multe ori de două ori mai ieftină decât suma pe care ajungi să o achiţi pentru dispozitiv. OnePlus 7 Pro nu face notă discordantă cu acest tipar.

Ştiri pe aceeaşi temă

Costul de producţie al celui mai nou dispozitiv al chinezilor de la OnePlus a fost dezvăluit în urma unei imagini postată pe Weibo, reţeaua socială principală din China. În imagine sunt specificate costurile componentelor pentru cea mai slabă configuraţie a telefonului, cea cu 6GB de memorie RAM, care costă în SUA 669 de dolari.

Astfel, costul total al dispozitivului este de 324 de dolari, sub jumătate din costul de achiziţie. La această sumă se adaugă însă şi costurile de marketing, R&D sau logistica, costuri care cu siguranţă nu sunt mici.

Cel mai scump element al telefonului este, bineînţeles, ecranul. AMOLED-ul lăudat îndelung şi în review-ul Adevărul, are o rată de refresh de 90Hz şi costă 80.08 dolari. Procesorul Snapdragon 855, cu 8 nuclee, de la Qualcomm costă 70 de dolari.

Camerele sunt destul de ieftine, ansamblul foto format din 3 senzori de pe spate costând puţin peste 27 de dolari, în timp ce camera frontală are un preţ de aproape 9 dolari.

Costurile care cresc când vine vorba de configuraţiile mai bune ale telefonului sunt cel al capacităţii de stocare, care, pe versiunea de 128GB valorează 20 de dolari, şi cel al memoriei RAM, varianta cu 6GB fiind 26 de dolari.

Foto via Weibo

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: