Noul Sony Xperia 10 II va fi disponibil în curând în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sony Xperia 10 II

Smartphone-ul vine cu o greutate de doar 151 de grame şi display OLED de 6 inci, în formatul cu care Sony ne-a obişnuit deja, de 21:9.

Xperia 10 II are rezistenţă IP65/IP68 la praf şi umiditate şi vine echipat cu Corning Gorilla Glass 6. Dimensiunile sale şi greutate fac ca acesta să fie unul dintre cele mai subţiri şi uşoare telefoane lansate recent, având 69mm grosime şi 151 de grame.

În privinţa display-ului, Sony a pus pe Xperia 10 II un Wide OLED de 6 inci, cu aspect ratio-ul pe care l-am mai văzut deja pe Xperia 1, acel 21:9. Cu ajutorul tehnologiei TRILUMINOS pentru telefoane mobile, regăsită şi în televizoarele din gama BRAVIA, nuanţele de negru vor fi mai intense, iar culorile vibrante, pentru o mai bună experienţă de vizionare.

Tehnologia audio Sony este de asemenea încorporată în Xperia 10 II cu High-Resolution Wireless Audio, atât prin fir cu jack de 3.5mm, cât şi wireless.

Xperia 10 II are un sistem de camere triplu, format dintr-un senzor de 12MP şi senzori de 8MP: ultra-wide (16mm), wide (26mm) şi telefoto (52mm). Nu lipsesc nici setările prestabilite pentru modurile Mâncare, Portret şi noul Night mode, toate asigurând calitatea imaginilor chiar şi în situaţii de luminozitate scăzută.

Sony Xperia 10 II

Sony spune că a îmbunătăţit sistemul de reproducere a culorilor, iar utilizatorii pot chiar captura imagini în format 21:9, dar pot face şi înregistrări video la calitate 4K.

Bateria are 3600mAh, iar telefonul vine echipat cu un Snapdragon 665 şi Android 10. Modelul Xperia 10 II este disponibil în variantele de culoare negru şi alb şi va putea fi comanat începând cu luna iunie 2020. 

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite