Huawei a lansat un nou smartphone de buget pe piaţa din România, P40 lite E

Huawei a lansat un nou smartphone de buget pe piaţa din România, P40 lite E

Huawei P40 lite E este disponibil de la 799 de lei, şi vine cu un ansamblu format din trei camere şi baterie de 4000mAh.

Ştiri pe aceeaşi temă

Aşteptăm cu nerăbdare lansarea flagship-ului seriei P40, programată pe 26 martie, însă până atunci Huawei a anunţat că adaugă un nou membru la aceasta: P40 lite E, dispozitivul ”de buget” al gamei.

Astfel, Huawei P40 lite E se prezintă cu o configuraţie de cameră triplă, care include o cameră principală de 48MP cu un obiectiv cu diafragmă largă f/1,8 pentru fotografii de înaltă rezoluţie, un obiectiv cu unghi ultra-larg de 8MP cu câmp de vizualizare de 120° pentru fotografii tip peisaj, fotografii de grup sau videoclipuri cu unghi larg şi o cameră de 2MP cu senzor de adâncime.

Ecranul dispozitivului este un Punch FullView, cu diagonala de 6,39 de inci, format 19,5:9 şi rezoluţie HD+ de 1560x720p. În colţul din stânga sus poate fi observată deschiderea pentru camera frontală, iar raportul screen-to-body este de 90%.

P40 lite E vine cu interfaţa EMUI 9.1 şi un procesor Kirin 710F. Sistemul său are optimizări precum EROFS (EXtendable Read-Only File System) sau Full Scene Acceleration, menite să îmbunătăţească performanţa aplicaţiilor, a memoriei şi a telefonului în general.

Bateria este una generoasă, având 4000mAh. Cu un ecran HD+ şi utilizare medie, ar putea să te ţină 1,5-2 zile. Evident, lipsesc serviciile Google, sau mai bine spus, este prezentă suita HMS (Huawei Mobile Services), iar dispozitivul va veni cu magazinul de aplicaţii Huawei, AppGallery, preinstalat.

Smartphone-ul este disponibil în culorile Midnight Black clasic şi Aurora Blue şi vine cu suport pentru trei carduri, care include şi două sloturi pentru Dual SIM şi unul pentru extinderea stocării prin card microSD de până la 512 GB. Senzorul de amprentă este amplasat (în cel mai bun loc al unui telefon) pe spate.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: