Microsoft vrea să-ţi redea controlul asupra datelor personale cu ajutorul unei noi soluţii software

Microsoft vrea să-ţi redea controlul asupra datelor personale cu ajutorul unei noi soluţii software

Sub numele de cod ”Project Bali”, soluţia Microsoft pare să ascundă o aşa-numită bancă a datelor personale, care ar putea afecta companiile care depind de vânarea de reclame şi targetarea acestora cu ajutorul datelor personale ale utilizatorilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dezvoltată de Microsoft Research, soluţia software cunoscută intern ca Project Bali este văzută ca o bancă personală de date care ar trebui să dea utilizatorului control asupra tuturor informaţiilor pe care le generează în mediul digital.

Datele generate de acţiunile utilizatorului, precum vizitarea unui anumit site sau căutarea unui anumit produs, sunt stocate în aşa numita bancă de date personale pusă sub controlul celui căruia îi aparţin datele respective.

Aflat în controlul datelor proprii, utilizatorul poate opta pentru a le ţine secrete, a le partaja celor interesaţi sau chiar a le vinde.

Project Bali se bazează pe conceptul de intimitate inversată.

Datele personale aflate doar în posesia celui care le-a generat sunt private. Datele care se află în posesia altor entităţi, nu a celui care le-a generat, sunt “invers private”, conform acestui concept. Scopul proiectului la care lucrează Microsoft este reducerea pe cât posibil a datelor care intră în sfera intimităţii inversate.

Project Bali se află în prezent într-o fază limitată de testare, existând o pagină unde cei interesaţi pot cere un cod pentru a se înscrie ca beta testeri.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: