Hackerii îţi pot afla parola ascultând felul în care tastezi

Hackerii îţi pot afla parola ascultând felul în care tastezi

Alegerea unei parole sigure este cel mai important lucru în crearea unui cont în mediul online, mai ales dacă acesta este pe un site de vânzări de diferite produse, care poate primi acces şi la datele tale bancare. Se pare că, mai nou, cei care vor să îţi afle parola se pot folosi şi de sunet.

Ştiri pe aceeaşi temă

Există o mulţime de modalităţi prin care parola pe care o folosiţi poate fi aflată, în special în cazul în care aceasta este scurtă sau foarte comună, fără o combinaţie de caractere de diferite feluri. 

Phishing-ul este una dintre cele mai populare metode, iar multe persoane au început să fie mai atente pe ce fel de site-uri îşi oferă datele personale. Tocmai din această cauză, hackerii ar putea folosi în curând tehnici noi, precum ascultatul felului în care îţi tastezi parola.

Un studiu recent publicat de Universitatea Cambridge din Anglia şi Universitatea Linköping din Suedia arată că hackerii se pot folosi de undele de sunet produse de degetele utilizatorului care ating ecranul telefonului, acestea fiind trimise microfonului.

Evident, acest lucru presupune ca persoana în cauză să aibă acces la microfonul smartphone-ului tău, infectându-l cu un malware, un lucru care nu este tocmai uşor, arată ubergizmo.

Algoritmul folosit de cercetători a reuşit să afle parolele de patru cifre introduse în 31 din 50 de cazuri, având nevoie de numai 10 încercări. Cel mai probabil, parolele lungi ar reprezenta o provocare mai mare, însă simplul fapt că o parolă poate fi dezvăluită prin felul în care tastezi este îngrijorător.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările