Cei care au deschis drumul spre un trend - primul accelerator de afaceri din Europa

Cei care au deschis drumul spre un trend - primul accelerator de afaceri din Europa

Carlos Espinal

Programele de accelerare (sau acceleratoarele) ajută startup-urile să îşi dezvolte afacerile mai rapid lucrând pentru o perioadă determinată de timp alături de mentori, profesionişti şi experţi din industrie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Participând la un astfel de program, antreprenorii au ocazia să intre în contact cu potenţiali investitori sau parteneri de afaceri, dar şi să beneficieze de mentorat şi conexiuni relevante în industrie, principalul beneficiu constând în feedback-ul primit.

Pornite iniţial în Statele Unite ale Americii, programele de accelerare s-au extins rapid în întreaga lume, astăzi existând un număr mare de programe de foarte bună calitate şi în Europa. Ca urmare, cu sprijinul How to Web MVP Academy, program de pre-accelerare adresat startup-urilor din Europa Centrală şi de Est, continuăm seria articolelor despre programele de accelerare şi facilităţile pe care le oferă startup-urilor şi vorbim de această dată despre Seedcamp, primul şi unul dintre cele mai cunoscute acceleratoare din Europa.

Seedcamp este o platformă globală pentru fondatorii ambiţioşi care îşi doresc să se alăture unei comunităţi de peste 2000 de mentori cu experienţă, să primească sfaturi, capital şi să îşi valideze conceptul de business. Pornit în 2007, Seedcamp numără astăzi peste 100 de companii în portofoliu şi oferă startup-urilor admise în program o investiţie iniţială de 50.000 EUR şi acces la servicii în valoare de până la 150.000 EUR.

De ce ar trebui ca un startup să aleagă Seedcamp? Fiind primul program de accelerare din Europa şi unul dintre primele din lume, am acumulat experienţă de-a lungul anilor şi ştim cum să ajutăm startup-urile early stage care se confruntă cu provocările specifice legate de scalare şi dezvoltarea operaţiunilor”, a declarat Carlos Espinal, Partener Seedcamp, pentru Adevărul.

Pentru a fi acceptat în program, un startup trebuie să aibă cel puţin un prototip funcţional al produsului pe care îl dezvoltă, precum şi o echipă extraordinară care are capacitatea de a executa planul iniţial. Cât despre momentul potrivit pentru a aplica la Seedcamp, Carlos crede că acesta este momentul în care fondatorii sunt pregătiţi să se dedice în totalitate programului. „Programul nostru nu are un „final” oficial, aşa că ne aşteptăm să vedem cum companiile care evoluează o dată cu trecerea timpului susţin la rândul lor noii veniţi şi transmit mai departe cunoştinţele acumulate pe parcurs”, completează Espinal.

Odată admisă în program, o companie la început de drum beneficiază de acces la întreaga reţea de mentori şi învaţă din experienţele acestora. În plus, primul lucru pe care îl învaţă echipele admise în program este să nu îşi bazeze deciziile pe presupuneri şi să testeze în permanenţă ideile lor cu utilizatorii.

Poveştile de succes stau ca mărturie pentru calitatea programului de accelerare. Printre acestea se numără Editd, Transferwise, GrabCad, Farmeron, RentMineOnline, Mobclix, precum şi companiile româneşti Brainient şi UberVu care au înregistrat rezultate deosebite ulterior. Anul acest, UberVu a fost cumpărat de HootSuite, iar Brainient a luat premiul pentru cel mai bun startup pentru publicitate şi marketing la The Europas.

Totul depinde de calitatea oamenilor alături de care lucrezi. E principala lecţie pe care am învăţat-o colaborând cu startup-uri din întreaga lume, a spus Carlos Espinal. Acesta crede că în viitor vom vedea mai multe startup-uri care vor încerca să adreseze nevoile companiilor mari, dar şi companii care vor inova în industria sănătăţii (e-health).

În Europa sau în Silicon Valley? Carlos Espinal crede că e important să ai birouri acolo unde sunt clienţii tăi, pentru a putea fi aproape de aceştia şi a interacţiona direct cu ei. La final, Espinal nu crede că statul ar trebui să se implice activ în dezvoltarea de programe de accelerare, ci să creeze un ecosistem favorabil dezvoltării startup-urilor prin realizarea cadrului legal pentru acordarea de investiţii, precum şi reducerea birocraţiei legate de imigrare şi angajare.

Interesat să afli mai multe despre programele de accelerare din Europa? Citeşte mai multe despre TechStars, TechPeaks, ProSieben, Wayra, Hub:raum şi Startup Wise Guys.

Acest material este realizat împreună cu How to Web MVP Academy, program de pre-accelerare adresat celor mai performante startup-uri din Europa Centrală şi de Est.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările