Razer lansează o ediţie specială a mouse-ului Viper Ultimate, pentru jocul Cyberpunk 2077

Razer lansează o ediţie specială a mouse-ului Viper Ultimate, pentru jocul Cyberpunk 2077

Realizat în colaborare cu CD PROJEKT RED, mouse-ul Razer Viper Ultimate Cyberpunk 2077 Edition este companionul perfect pentru jucătorii care abia aşteaptă să se aventureze pe străzile din Night City.

Ştiri pe aceeaşi temă

Fanii sunt invitaţi să se pregătească de lansarea celui mai aşteptat joc video din 2020 cu o ediţie specială a celui mai bine vândut mouse ambidextru dezvoltat de Razer. Acesta vine cu tehnologia Razer HyperSpeed, care asigură o performanţă wireless stabilă şi cu 25% mai rapidă decât alte tehnologii wireless.

Senzorul optic Razer Focus+ are o rezoluţie de 20.000 DPI, iar Razer Viper are şi a doua generaţia a switch-urilor optice dezvoltate de companie, care asigură un timp de răspuns de 0,2ms.

Având o greutate de 74 de grame, Razer Viper Ultimate Cyberpunk 2077 Edition include suport pentru tehnologia Razer Chroma RGB şi este însoţit de staţia de andocare Razer Chroma Mouse Charging Dock.

Accesoriile din dotare pot fi personalizate în stilul Cyberpunk 2077, prin intermediul Razer Customs, care oferă design-uri speciale pentru mouse mat-urile de gaming, Razer Gigantus V2 şi pentru carcasele de telefon, Razer Arctech Pro.

Razer Viper Ultimate în ediţia specială lansată pentru celebrarea jocului Cyberpunk 2077 este disponibil doar pe site-ul Razer, pentru 179,99 de euro.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările