Mândri că sunt din România: Aceştia sunt oameni cu idei şi cu succes

Mândri că sunt din România: Aceştia sunt oameni cu idei şi cu succes

Telefoanele Allview sunt cele mai populare printre brandurile româneşti. FOTO Răzvan Băltăreţu

De 1 Decembrie, ne aducem aminte de românii cu idei foarte bune şi care au avut succes naţional şi internaţional prin companiile lor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Este 1 decembrie 2014 şi este ziua naţională a României. Mai avem puţin până la veacul Unirii şi până atunci trecem în revistă companiile din tehnologiile care au crescut frumos din ideile unor români.

De 1 decembrie 2014 ne amintim de unele dintre cele mai mari companii de tehnologie din România. Se spune că poporul român este unul cu multe idei şi care se descurcă în multe situaţii. Ei bine, oamenii care le-au fondat pe acestea ne arată că ideile lor au avut succes.

Poate cea mai de succes companie din România este Bitdefender. A pornit în 2001 fondată de Florin Talpeş, iar în prezent este un nume de luat în seamă în lumea protecţiei informatice. Compania are sediul în Silicon Valley, dar reprezentanţe în Statele Unite ale Americii, Germania, Spania şi, desigur, România. Bitdefender a pornit la drum drept AVX – AntiVirus eXpert, dar în 2001 s-a redenumit şi a devenit actuala companiei sub sloganul „Antivirus is not enough; Bitdefender: secure your every bit“ (trad.: Antivirusul nu este destul; Bitdefender: îţi protejează fiecare bit).

Află totul despre românii de succes

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările