FOTO Tinerele genii ale României sunt la Salonul de Inventică: Ionuţ Budişteanu îşi prezintă maşina autonomă autohtonă

FOTO Tinerele genii ale României sunt la Salonul de Inventică: Ionuţ Budişteanu îşi prezintă maşina autonomă autohtonă

Ionuţ Budişteanu, creatorul maşinii autonome româneşti. FOTO Răzvan Băltăreţu/Adevărul

Cea de a XI-a ediţie a „Salonului Naţional de Inventică şi Creaţie Ştiinţifică pentru Tineret” a pornit la drum astăzi. Până duminică, unii dintre cei mai inteligenţi tineri români îşi vor expune proiectele şi vor vorbi cu vizitatorii despre ideile lor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Până duminică, 24 noiembrie, salonul de inventică de la Gaudeamus este gata să-şi primească vizitatorii. Astăzi, Nicolae Bănicioiu, ministrul Tineretului şi Sportului, a fost la deschiderea oficială şi a vorbit cu unii dintre expozanţi. În centrul atenţiei a fost Ionuţ Budişteanu, proaspăt nominalizat de către revista Time la titlul de cel mai influent tânăr. Budişteanu este la a 5-a ediţie a Salonului.

Ionuţ Budişteanu s-a remarcat anul acesta prin proiectul unei maşini autonome. El susţine că în loc să ridice costurile la nivelul Google, zeci de mii de dolari pentru fiecare maşină, şi să folosească echipamente high-end, s-a gândit să utilizeze tehnologie care să coste mult mai puţin şi astfel să ofere tehnologia pe scară mai largă. El foloseşte un LiDAR (radar care utilizează unde laser în loc de unde radio) şi camere video pentru a-şi conduce maşina.

Pentru sistemul său, a câştigat marele premiu la concursul Intel International Science and Engineering Fair (Intel ISEF) din SUA. Nicolae Bănicioiu i-a promis că îl va susţine şi va încerca să grăbească lucrurile pentru ca România să profite, în sfârşit, de proiectele geniilor sale. „E timpul să nu mai cumpărăm proiecte create de români în afară, ci să le facem aici, în România“, a afirmat acesta. L-am întrebat pe Ionuţ Budişteanu de cât ajutor a beneficiat până acum din partea autorităţilor. „Dacă m-au ajutat până acum? Da, m-au premiat, restul rămâne de văzut în viitor“, a spus acesta.

Salonul cuprinde 33 de echipe concurente. Unul dintre proiectele interesante ale salonului, dar care nu mai priveşte viaţa şi activitatea pe Pământ, este The Solar Architect din Constanţa. Echipa vrea să construiască staţii spaţiale în orbita Pământului pe care omenirea le va folosi în diverse moduri pentru a-şi prelungi activitatea dincolo de atmosferă. 

Cea mai interesantă staţie este cea care va folosi un asteroid pe post de „gazdă“. Acesta e capturat, găurit, îi sunt extrase toate materialele care pot fi folosite la construirea staţiei, interiorul rămâne gol şi va ajunge să fie „umplut“ cu uzine. Mai mult, în jurul asteroidului-gazdă va fi creat un inel în care vor locui, propriu-zis, oamenii. Prin mişcarea de rotaţie în jurul asteroidului se va crea micro-gravitaţie, dar în centrul va fi stare de imponderabilitate. Diametrul asteroidului ar trebui să fie de circa kilometri.

Pentru siguranţa locuinţei profesorul Grigore Luisian s-a gândit să creeze încuietoarea electronică. Spre deosebire de cele de până acum, bazate pe scanare de amprente sau retină, el a implementat un tipar de ciocănituri. Astfel, dacă tu „ştii“ ritmul unei melodii şi aceasta este cheia de deschidere, uşa se va deschide. Trebuie să baţi în exact acelaşi ritm şi să respecţi numărul de bătăi.

Mai multe informaţii despre proiecte sunt disponibile pe site-ul MTS.

Haide să discutăm! Ne poţi vizita şi pe pagina de Facebook „Tech Adevărul“.

Află mai multe: 

INTERVIU Ionuţ Budişteanu, geniul de 19 ani din Vâlcea: „Pot să fac şi în România ce aş putea face în America“

Geniul din Vâlcea, Ionuţ Budişteanu, alături de Malala Yousafzai, fiica lui Obama şi Justin Bieber în topul celor mai influenţi tineri din lume în 2013

Ionuţ Budişteanu, geniul din Râmnicu Vâlcea: decizia de a nu mă duce la Google a fost cea mai bună din viaţa mea

Salon de inventică pentru tineri la Gaudeamus - Ionuţ Budişteanu printre participanţi

FOTO Răzvan Băltărețu/Adevărul

Imagini din aceeasi galerie
  • FOTO Răzvan Băltărețu/Adevărul
  • Ionuț Budișteanu, creatorul unei mașini autonome. FOTO Răzvan Băltărețu/Adevărul
  • Nicolae Bănicioiu, ministrul Tineretului si Sportului. FOTO Răzvan Băltărețu/Adevărul
  • FOTO Răzvan Băltărețu/Adevărul
  • FOTO Răzvan Băltărețu/Adevărul
  • FOTO Răzvan Băltărețu/Adevărul
  • FOTO Răzvan Băltărețu/Adevărul
  • Nicolae Bănicioiu a discutat cu creatorul unui rover. FOTO Răzvan Băltărețu/Adevărul
  • FOTO Răzvan Băltărețu/Adevărul
  • FOTO Răzvan Băltărețu/Adevărul
  • Alexandru Mironov, fost ministru al Tineretului și Sportului (1993-1996). FOTO Răzvan Băltărețu/Adevărul
  • FOTO Răzvan Băltărețu/Adevărul
  • FOTO Răzvan Băltărețu/Adevărul
  • FOTO Răzvan Băltărețu/Adevărul
  • FOTO Răzvan Băltărețu/Adevărul
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările