Tech Adevărul - gadgeturile lunii: de la tablete Asus şi telefoane Nokia Lumia la Galaxy S4 Zoom şi camera voyeuriştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nokia Lumia 520, camera foto Canon, un hibrid Samsung, MemoPad 7... o lună plină. FOTO Adevărul
Nokia Lumia 520, camera foto Canon, un hibrid Samsung, MemoPad 7... o lună plină. FOTO Adevărul

Vine un moment în viaţa fiecărei luni în care aceasta se încheie. Este 1 septembrie astăzi, un moment numai bun să trecem în revistă toate acele gadgeturi pe care am avut (sau nu) plăcerea să le testăm. Toamna se anunţă plină, după IFA 2013 şi evenimentul Apple, dar până atunci iată-le pe cele ale lunii august, la final de vară.

Allview Viva Q8 - un fel de iPad mini, dar nu chiar. 8 inci pentru 800 de lei

Octavian Palade a primit-o spre a-i face un review. „Sunt un admirator al formatului de imagine 4:3 şi dimensiunea de 8 inci mi se pare mult mai naturală pentru o tabletă. Performanţa este decentă pentru preţul cerut de Allview, însă rezoluţia ecranului şi autonomia mediocră m-ar îndrepta către alte tablete. Totuşi, cei care şi-ar dori designul unui iPad mini la un preţ scăzut pot opta pentr Viva Q8“ a fost concluzia pe care a tras-o după ce Viva Q8 i-a fost tableta de folosire.

image
Maguay OfficePower EX - Românii oferă un sistem desktop business bazat pe Intel Haswell

Octavian Palade a scris despre acest desktop pentru care românii au avut acces la noile procesoare Intel. „Office PowerEX este unul dintre cele mai puternice gadgeturi pe care am avut ocazia să le testez. Procesorul Intel Haswell Core i7 funcţionează ireproşabil în combinaţie cu un SSD şi faptul că am putut folosi PC-ul pentru gaming fără un procesor grafic dedicat spune multe despre noua generaţie de plăci video integrate de la Intel. Mi-aş cumpăra acest PC, dar nu pentru birou, pentru că aş simţi că irosesc atât de multă putere pe suita Office“, acestea au fost de spus într-o concluzie.

office power ex
Nokia Lumia 520, telefonul care poate pava calea pentru succesul Nokia şi Windows Phone 8

Octavian Palade a comparat, în timpul săptămânii în care Lumia 520 i-a fost telefonul de folosire, terminalul Nokia cu al său ZTE Tania. „Sunt posesorul unui terminal ZTE Tania ce rulează pe versiunea mai veche Windows Phone 7.8. Diferenţele dintre această versiune, şi versiunea Windows Phone 8 sunt destul de mari şi pe mine Lumia 520 m-a convins că este cazul să îmi schimb telefonul. În trecut am avut experienţe neplăcute cu terminale low cost cu Android (Samsung Galaxy Mini şi apoi Samsung Galaxy Ace) şi aş opta în mod clar pentru 520“, a apreciat acesta.

image
Samsung Smart TV F7000 - A doua viaţă a televizorului: fie este inteligent, fie nu mai este de interes

Televizorul Smart este de viitor, asta e clar, iar eu am avut ocazia să testez unul de la Samsung. Plăcut per total, dar sper să mai schimbe câteva lucruri în versiunile viitoare. „Televizorul poate face foarte multe lucruri, de la a fi o extensie a telefonului la a-ţi reda filmele la o calitate ridicată. Pentru un singur lucru nu-l recomand: navigare pe Internet. Am spus de browser că e prost, repet şi aici. Nu m-ar afecta prea mult lipsa de aplicaţii esenţiale, deşi apar pe măsură ce producătorii arată că nu este o modă trecătoare Smart TV-ul, dar aş aprecia dacă Samsung ar livra măcar produsele sale în stare foarte bune“.

image
Samsung Galaxy Grand Duos - cel mai scump dual SIM are performanţe bune, dar merita un ecran mai bun

Vlad Andriescu a avut un Grand Duos, un gigant în care poţi stoca două cartele SIM. „Personal am mâna mult prea mică pentru un asemenea telefon. Este prea solid în general, dar oferă o experienţă plăcută celor care vor un telefon mare şi la un preţ rezonabil. Se luptă într-o categoria dificilă, cea dual SIM, unde este cel mai scump. Gândiţi-vă bine dacă vreţi acest ecran. Dacă nu, orientaţi-vă spre ceva mai mic şi cu un ecran mai bun. De asemenea, acelea sunt şi mai ieftine“, acestea au fost de spus despre acest smartphone Samsung.

galaxy grand
Nokia Lumia 720 - Momentul acela în care Nokia livrează un telefon foarte bun pentru un buget limitat

Nokia Lumia 720 este lipsit de designul inspirat al Lumia 925, dar este un telefon mediu pe care eu l-am găsit foarte bun. De n-ar fi avut doar 512MB memorie RAM, l-aş fi plăcut chiar mai mult. „Merită cumpărat în măsura în care îţi va fi mai mult telefon şi „asistent“ în viaţa de zi cu zi, decât un punct terminus pentru divertisment. Pentru această din urmă cerinţă există modelele mai bune de la Nokia sau de la alţi producători. Ce oferă producătorul finlandez în acest telefon, pe aceste dotări, greu găseşti în lumea Android un corespondent“.

nokia lumia 720 foto razvan baltaretu/adevarul
Asus MeMO Pad HD 7 – killerul „iPad killerelor“ româneşti

Octavian Palade a fost impresionat de această tabletă de 7 inci de la Asus. Într-adevăr, este o tabletă pe care să dai toate acele tablete româneşti, low-cost. „Autonomia mare şi ecranul bun fac din Asus MeMO Pad HD 7 un „no brainer“ când vine vorba de alegerea unei tablete care să coste sub 1.000 de lei. O alternativă ar fi prima versiune a tabletei Nexus 7, creată tot de Asus, care vine cu un procesor Tegra 3 quad-core, dar şi cu un preţ ceva mai ridicat“.

memo pad
HP Slate 7 - o tabletă ieftină de la un producător mare - pe hârtie sună bine, în mână e de neînţeles

Vlad Andriescu s-a bucurat (?) de această tabletă de la HP. S-o strădui producătorul să aibă şi dispozitive mobile, dar nu i-a ieşit prea bine acum. „Eu personal nu mi-aş cumpăra-o din cauza greutăţii şi a ecranulului. În plus, e deranjant că HP nu a venit cu nimic nou în sistemul de operare Android 4.1 Jelly Bean şi l-a lăsat într-o variantă standard“.

image
Samsung Galaxy S4 Zoom -telefonul cu cea mai bună cameră sau camera foto cu cel mai bun telefon? Cât de bun este ciudatul gadget Samsung?

A fost un fel de joint venture pentru a scrie acest review. Eu mi-am spus părerea cu privire la poze, Vlad Andriescu despre telefon per total. „E un telefon ciudat. Atât de ciudat încât e greu de judecat. 2.200 de lei. Nu funcţionează bine ca o cameră compactă şi nici ca telefon nu este în categoria celor mai bune terminale. E un telefon experimental, aşa că trebuie privit ca unul. Eu nu l-aş cumpăra din cauza faptului că pozele sunt mult prea mari şi mi-aş dori o autonomie mai mare“.

image
Asus Memo Pad FHD 10 - Intel şi Android sub "bagheta" Asus într-una dintre cele mai bune tablete de 10 inci

Eu am testat Asus Memo Pad FHD 10 şi a fost o plăcere. E construită bine şi dispune de flexibilitatea Android. „Asus a crescut frumos în ultimii doi ani pe segmentul tabletelor, se vede şi la Memo Pad de 7 inci, iar Memo Pad FHD 10 poate o alternativă oricând la celelalte de pe piaţă sau chiar o primă alegere“ a fost concluzia mea. Poate fi o alternativă sau un produs pe care să-l vrei din prima.

image
Prestigio MultiPhone 5300 Duo - şi telefon, şi phablet, dar în care investeşti doar pentru că este dual-sim

Am găsit Prestigio MultiPhone 5300 Duo drept eficient, atât timp cât nu ai pretenţii. „Peste toate aceste lucruri, luând în calcul şi dotările tehnice, şi preţul acestui telefon, pot spune că este o alternativă de luat în calcul, dacă doreşti un dual-sim, iar ecranul şi culorile sale sau rezoluţia scăzută nu sunt lucruri de care să ţii cont. Prestigio livrează pentru acei oameni care nu vor să investească mult într-un telefon, ci vor să fie eficient, iar MultiPhone 5300 Duo este eficient“.

prestigio multiphone 5300 duo foto razvan baltaretu/adevarul
Canon PowerShot N - voyeurişti şi paparazzi, iată-vă camera foto compactă pe care aţi aşteptat-o

Recunosc, mi-a plăcut să fiu voyeurist cu Canon PowerShot N, mi-a plăcut să mimez rolul de paparazzo, deşi nu am întâlnit nicio vedetă căreia să-i fac poză. „Dacă aş recomanda cuiva o cameră foto compactă, aceasta ar fi. Este mică, poţi să faci poze în linişte, poţi să le faci fără să fii văzut şi ies decente. Dacă le mai şi aranjezi puţin în post-procesare, ai cadre foarte bune cu care să te lauzi. Iar filmarea full HD este bună, în măsura în care poate fi dintr-o cameră compactă“ am avut de spus despre camera foto Canon.

canon powershot n foto razvan baltaretu/adevarul
Asus ROG G750  - Un Gulliver pe steroizi în ţara piticilor

Octavian Palade a testat un laptop imens de la Asus. Noi i-am spus „laptop cât casa“, dar dacă eşti gamer, livrează cam cât un penthouse. „Dacă aş fi gamer şi nu aş avea suficienţi bani pentru un Alienware, aş alege laptopul produs de Asus. G750 poate fi un dispozitiv care să-şi merite toţi banii, dar utilizatorii trebuie să ştie exact ce caută şi la ce să se aştepte“.

asus ROG

Un review altfel, despre filmul „Jobs“

„Jobs“ - Filmul care spune prea puţine despre Steve Jobs, dar îl laudă suficient pe Steve „Geniul-de-aur“ Jobs

Filmul este disponibil în cinematografe. Filmul este despre Steve Jobs, dar abia schiţat prin toată acea perdea de poveşti ţesută de regizor şi alţi încrezători în geniul lui Jobs. „«Oamenii nu ştiu ce vor decât atunci când noi le dăm», a spus el la un moment dat, când a fost întrebat dacă face un studiu de piaţă sau nu. Într-adevăr, a fost un om care a gândit simplu lucruri complicate şi a avut succes. Filmul nu este despre Steve Jobs, ci despre mitul Steve Jobs, aşa cum se va perpetua în următorii ani“.

image
Tehnologie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite