Biserica ceartă statul după pelerinajul interzis de la Iaşi. „Organizatorii sărbătorii Sfintei Parascheva cer iertare lui Dumnezeu”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Coada de pelerini de la Sf. Parascheva, marţi, 6 octombrie    FOTO Alina Batcu
Coada de pelerini de la Sf. Parascheva, marţi, 6 octombrie    FOTO Alina Batcu

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei compară, prin intermediul unui comunicat de presă, atitudinea autorităţilor în organizarea pelerinajului la Sf. Parascheva cu atitudinea pe care au adoptat-o atunci când au fost organizate alegerile locale din acest an.

Reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei spun că autorităţile naţionale puteau să mizeze pe comportamentul responsabil al credincioşilor, aşa cum au făcut când au organizat alegerile locale din acest an. 

„De la începutul pandemiei, Biserica a sprijinit acele eforturi ale autorităţilor depuse în slujba sănătăţii oamenilor, respectând măsurile specifice acestei perioade. Organizarea hramului Sfintei Cuvioase Parascheva întăreşte această atitudine constantă a Bisericii, pelerinii având de respectat reguli dintre cele mai stricte. În acest context, ni s-ar fi părut normal ca şi autorităţile să mizeze pe un comportament responsabil al credincioşilor, în continuarea aceleiaşi încrederi cu care au fost învestiţi, în calitatea lor de cetăţeni, la recentele alegeri locale. Este necesar să se înţeleagă de către toţi că între libertăţile fundamentale se numără şi dreptul oamenilor de a-şi manifesta liber şi neîngrădit convingerile religioase”, se arată într-un comunicat de presă al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. 

În acelaşi document se arată că "nu se poate uşor trece cu vederea mâhnirea celor care constată că au libertatea de a veni la Iaşi pentru orice alt motiv, mai puţin pentru a participa la pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva."

"Organizatorii sărbătorii Sfintei Parascheva cer iertare lui Dumnezeu, precum şi pelerinilor care nu pot veni la Iaşi din cauza restricţiilor impuse, exprimându-şi nădejdea că pentru aceştia va veni cât mai curând şi clipa în care vor putea să ajungă la racla cu sfintele moaşte", au mai transmis reprezentan'ii Mitropoliei. 

Declaraţia vine după ce membrii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) au stabilit, luni seară, că este permisă organizarea de manifestări cu ocazia sărbătorilor religioase numai cu participarea celor care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea respectivă, explicând măsura prin faptul că riscul de infectare este unul foarte mare atunci când pelerinii se deplasează dintr-o localitate în alta cu mijloace de transport precum autocare.

Astăzi, 6 octombrie, pelerinii au stat aproximativ 30 de minute la coadă pentru a ajunge la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. La ora prânzului erau circa 200 de persoane care aşteptau să intre. Pelerinii au spus că au venit să se inchine mai devreme, să evite aglomeraţia din zilele următoare. Mulţi dintre ei erau din afara municipiului Iaşi, majoritatea din Galaţi. 

Pelerinaj atipic 

Anul acesta, racla cu moaşte Sfintei Cuvioase Parascheva nu va mai fi scoasă din Catedrala Mitropolitană pentru a fi depusă pe baldachinul din curte în data de 8 octombrie. Reprezentanţii Mitropoliei au declarat că racla cu sfintele moaşte va fi scoată afară atunci când numărul mare de credincioşi ar impune acest lucru.

„Asta înseamnă că poate fi scoasă oricând până pe 13 octombrie, dar nu mai târziu de această zi ce premerge sărbătoarea din data de 14”, a completat pr. Constantin Sturzu, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Iaşilor. 

Potrivit ultimelor măsuri decise de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei trebuie să stabilească un perimetru delimitat pentru desfăşurarea sărbătorii religioase ocazionate de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. Se interzic grupurile mai mari de 6 persoane, iar masca este obligatorie.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi a decis următoarele:

- se dispune în sarcina Arhiepiscopiei Iaşilor să stabilească un perimetru delimitat, având ca punct de referinţă Ansamblul Mitropolitan Iaşi, în vederea desfăşurării sărbătorii religioase ocazionate de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, perimetru în care este permis accesul doar pentru pelerinii care au domiciliul sau reşedinţa în municipiul Iaşi. Perimetrul în cauză şi punctele de acces vor fi stabilite de comun acord cu organele de ordine şi cu Primăria Municipiului Iaşi, iar intrarea persoanelor în zonă va fi permisă pe baza verificării actelor de identitate.

- în perimetrul respectiv organizatorii, cu sprijinul organelor de ordine, vor lua măsuri pentru păstrarea unei distanţări fizice de minim 1,5 m între persoane.

- Conform Hotărârii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă nr. 9/30.07.2020, cu modificările şi completările ulterioare, este instituită obligativitatea purtării măştii de protecţie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spaţiile publice închise şi deschise de pe întreg teritoriul judeţului Iaşi.

- Arhiepiscopia Iaşilor are obligaţia delimitării raclei cu Moaştele Sfintei Parascheva, astfel încât pelerinii să nu aibă contact direct cu aceasta.

- pe teritoriul municipiului Iaşi se interzice circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri.

- accesul credincioşilor în lăcaşul de cult se face astfel încât să fie asigurată o suprafaţă de minimum 4 mp pentru fiecare persoană şi o distanţă de minimum 2 m între persoane.

- la intrarea în Ansamblul Mitropolitan Iaşi sau în proximitatea acestuia, în funcţie de modul de stabilire a perimetrului delimitat, indicat la pct. 1, persoanele sunt obligate să îşi dezinfecteze mâinile cu dezinfectant, pus la dispoziţie de organizatorii evenimentului religios.

- organizatorii au obligaţia efectuării triajului observaţional al pelerinilor. Accesul credincioşilor care, după efectuarea triajului observaţional, prezintă simptome de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree, temperatură) în Ansamblul Mitropolitan Iaşi şi a perimetrului delimitat, indicat la pct. 1, nu este permis.

- se dispune în sarcina organizatorilor să amplaseze, la loc vizibil, anunţuri scrise privind regulile de igienă şi distanţare fizică în Ansamblul Mitropolitan Iaşi şi în perimetrul menţionat la pct. 1.

- se dispune în sarcina organizatorilor ca la activităţile religioase din interiorul Ansamblului Mitropolitan Iaşi şi în perimetrul menţionat la pct. 1 să se organizeze circuite separate de intrare şi ieşire, semnalizate explicit.

- se dispune amplasarea de filtre de control pe căile rutiere de acces în judeţ şi în municipiul Iaşi, formate din echipaje mixte ale Jandarmeriei Române şi IPJ Iaşi care vor acţiona conform planurilor de măsuri specifice.

- asigurarea respectării măsurilor de ordine publică se face de către structurile Ministerului Afacerilor Interne din judeţul Iaşi, împreună cu Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău "Alexandru cel Bun" şi Poliţia Locală Iaşi.

Măsurile sunt valabile în perioada 8 - 15 octombrie, pe perioada desfăşurării sărbătorii religioase ocazionate de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, în municipiul Iaşi.

Vă mai recomandăm şi:

Restricţii în Capitală. Mâine se închid restaurantele, teatrele şi cinematografele. Masca de protecţie, obligatorie în apropierea şcolii

VIDEO Pistolarul care a împuşcat în cap doi elevi de liceu din Ploieşti are 14 ani. Motivul pare a fi o fată

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite