concedii medicale - ultimele știri
Uite taxa, nu e taxa! Cam așa am putea descrie ce se întâmplă în aceste zile cu banii pacienților din România. După ce la sfârșitul săptămânii trecute Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență prin care elimina parțial impozitarea concediilor medicale, premierul Ciolacu a venit cu o completare.
Gravidele, bolnavii de cancer, mamele cu micuți bolnavi și cazurile considerate urgențe vor fi scutite de „taxa pe boală”, anunță premierul Marcel Ciolacu. Pacienții cronici, nemulțumiți de decizie, amenință că vor ataca viitoarea lege.
Alexandru Rafila recomandă Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) să verifice mai amănunțit modul de acordare a concediilor medicale, potrivit obligației legale.
Autoritățile doresc o nouă evaluare a sănătății românilor. Oficialii recunosc faptul că suntem o nație de oameni suferinzi într-un sistem aflat în colaps, iar printre motive se numără lipsa aproape totală a prevenției.
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) își propune să evalueze starea de sănătate a populației. Președintele CNAS, Valeria Herdea a transmis că nu putem vorbi depre un număr mare de concedii medicale, ci despre faptul că „populația este într-adevăr bolnavă”.
Alexandru Rafila spune că sunt medici de familie care eliberează un număr mare de concedii medicale și că aceștia ar trebui să fie verificați pentru a se vedea în ce măsură concediile sunt justificate de realitate.
Senatorii au votat eliminarea taxei de 10% aplicată concediilor medicale, iar decizia va merge săptămâna viitoare la votul final, în Camera Deputaților, for decizional. Ce urmează?
Membrii comisiilor de Muncă și Buget ale Senatului au votat în unanimitate un amendament pentru eliminarea taxării cu 10% a concediilor medicale, măsură introdusă de Guvern prin ordonanță de urgență la finalul anului trecut.
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că va stabili împreună cu ministrul Sănătăţii şi cel al Finanţelor o „foaie de parcurs" în cazul concediilor medicale. Anunțul vine ca urmare a protestelor privind introducerea unei noi taxe.
Senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc a anunţat, la Parlament, în cadrul unei dezbateri, depunerea unui amendament pentru eliminarea impozitării cu 10% a concediilor medicale, introdus prin ordonanță de urgență la finalul anului trecut.
Angajații care se îmbolnăvesc și sunt nevoiți să beneficieze de concediu medical vor primi mai puțini bani începând cu luna februarie 2024, după ce Guvernul a introdus o taxă de 10%.
În urma protestelor violente declanşate în iunie de uciderea de către un poliţist francez a unui adolescent, guvernul de la Paris se confruntă cu mânia poliţiştilor, pe fondul investigaţiilor penale deschise împotriva unor colegi de-ai lor.
Premierul României s-a declarat surprins de o situație din România, adică faptul că potrivit datelor furnizate de CNAS au fost mai multe concedii medicale decât numărul de angajaților de pe teritoriul țării, în anul precedent.
Un proiect de lege inițiat de deputatul liberal Raluca Turcan ar putea face ca românii aflați în concedii medicale să poată fi verificați cu poliția. Cei care nu permit verificarea nu vor fi plătiți în perioada concediului medical, arată acest proiect legislativ
Premierul României a subliniat în timpul şedinţei de Guvern de joi faptul că au fost alocate sumele necesare astfel încât să poată fi asigurată plata concediilor medicale.
Numărul ridicat al angajaţilor care au intrat în concedii medicale în perioada pandemiei de COVID-19, cererile de recuperare a indemnizaţiilor completate greşit, deficitul de personal şi bugetul insuficient al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate...
La finalul anului 2021, Executivul era restant cu 3,63 de miliarde de lei pentru concediile medicale, mai mult cu aproximativ 1,2 miliarde de lei faţă de anii 2020 şi 2019, a transmis de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) la solicitarea M...
Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, reclamă o creştere cu 50 la sută a numărului de concedii medicale în Primăria Timişoara. Potrivit edilului, numărul de concedii medicale în Primăria Timişoara a crescut în perioada ianuarie-august 2021 cu 225 faţă ...
O ordonanţă de urgenţă ar putea aduce modificări importante în privinţa concediilor medicale ale salariaţilor. Principalele măsuri din proiectul de ordonanţă vizează angajaţii cu mai multe locuri de muncă, care duc certificatul de concediu medical do...
România a plătit peste 123 de milioane de lei pentru testele PCR, în primele şase luni ale pandemiei
Peste 123 de milioane de lei s-au cheltuit, în primele 6 luni de la izbucnirea pandemiei de coronavirus, pentru testarea RT-PCR, transmite secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu.
Senatul a adoptat, luni, ordonanţa de urgenţă 209/2020 care stabileşte modul de acordare a concediilor şi indemnizaţiilor medicale pentru persoanele care s-au aflat în carantină şi izolare, şi o altă ordonanţă de urgenţă nr. 211/2020.
Valoarea concediilor medicale decontate în 2020 a fost de 342 milioane lei lunar, în total fiind decontate concedii în sumă de 7,4 miliarde lei, potrivit ministrului Finanţelor, Florin Cîţu.
Guvernul a prelungit până la sfârşitul anului măsurile care vizează limitarea efectelor pandemiei de coronavirus, stabilind decontarea cu prioritate a concediilor medicale pentru cei care s-au aflat în carantină sau izolare.
Concediile medicale pentru COVID-19 vor putea fi acordate şi de medicii de familie, dar numai pentru perioada dintre momentul confirmării infecţiei cu virusul şi momentul internării în spital, în cazul în care internarea în spital întârzie câteva zil...
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) anunţă că Guvernul a aprobat, în şedinţa de luni, noi măsuri în domeniul accesului la servicii medicale şi în acordarea concediilor medicale.
Legea Carantinei ar fi trebuit să rezolve în totalitate problemele administrative ale românilor aflaţi în carantină sau izolare, însă realitatea arată tocmai opusul.
Din 3 iulie, medicii de familie se feresc să mai elibereze concedii medicale pacienţilor care au intrat în contact cu persoane pozitive, invocând vidul legislativ. Autorităţile întârzie să clarifice situaţia.
Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a declarat luni, după şedinţa de Guvern, că toate cheltuielile bugetare vor fi reevaluate, ţinând cont de faptul că 8 miliarde se vor duce pe şomaj şi concedii medicale. „Va trebui să luăm decizii importante...
Direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a municipiului Bucureşti au obligaţia ca, la ieşirea din carantina instituţionalizată, să elibereze persoanelor ce s-au aflat în această situaţie un aviz epidemiologic de ieşire din carantină, care se po...
Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, s-a arătat revoltat de practica acordării concediilor medicale "peste noapte" pentru funcţionarii publici care sunt vizaţi de o posibilă detaşare sau care nu îşi fac treaba.
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) recunoaşte că organele locale fiscale teritoriale trebuiau să trimită decizii de impunere privind contribuţiile la Sănătate contribuabililor care obţin venituri din activităţi independente. Av. Piperea s...
Plata concediilor medicale este prevăzută de OUG 158/2005 care condiţionează acordarea de concedii medicale plătite de achitarea unei alte contribuţii decât contribuţia de asigurări sociale de sănătate.
Este în curs de derulare procesul de impunere cu CASS şi de executare silită a persoanelor care realizează venituri din activităţi independente şi din profesii liberale, susţine avocatul Gheorghe Piperea, enumerând toate categoriile din clasa de mijl...
Procurorii DNA Suceava au plasat-o sub control judiciar pe doctoriţa Adriana Lorena Bîrleanu, în sarcina ei fiind reţinute infracţiunile de luare de mită în formă continuată şi fals intelectual....
Ordonanţa de urgenţă cu privire la corectarea tăierii indemnizaţiilor pentru concediile medicale a fost publicată în Monitorul Oficial abia la o săptămână după adoptarea de către Executiv....
Guvernul va aproba astăzi o ordonanţă de urgenţă care cuprinde măsuri pentru menţinerea indemnizaţiilor pentru mame şi pentru concediul medical. Măsurile sunt tranzitorii şi se aplică până la 30 iunie 2018, a anunţat premierul Viorica Dăncilă la înce...
Ministrul de Finanţe Eugen Teodorovici a declarat că Guvernul va rezolva joi, printr-o nouă Ordonanţă de Urgenţă, problema indemnizaţiilor pentru mame şi a concediilor medicale....
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat luni că în următoarea şedinţă de Guvern va fi adoptată o nouă ordonanţă, de această dată care să corecteze „defecţiunile“ din legea salarizării legate de indemnizaţiile pentru mame şi concediile medicale. Dăncilă a...
Mutarea sarcinii fiscale de la angajator la angajat vine cu o serie de schimbări şi în ceea ce priveşte obţinerea concediilor medicale. Printre altele, certificatele de concediu medical pot fi obţinute online, durata concediului pentru îngrijirea cop...
Firmele care trebuie să recupereze de la Casa de Asigurări de Sănătate banii plătiţi angajaţilor aflaţi în concediu medical riscă să nu îşi mai primească banii, conform legii. Mai multe documente intrate în posesia „Adevărul” scot la iveală un mecani...
Conducerea Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Vaslui a demarat controale ample în tot judeţul, după ce sute de persoane aflate în evidenţe au intrat în concediu medical ca să li se poată prelungi perioada de primire a indemniza...
De frica represaliilor, doar gălăţenii bolnavi au mai „beneficiat" de concediu medical „plătit", de la începutul acestui an. Comparativ cu perioada similară a anului trecut s-au acordat cu 19,5% mai puţine concedii de boală....
Potrivit Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Vaslui, în primele două luni din acest an au fost înregistrate 3.347 de certificate medicale....
Un lucru constatat de reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate Teleorman a fost acela că măsura controlului mai strict al modului de acordare a concediilor medicale şi-a făcut simţite efectele şi a avut un impact major asupra comportamentului te...
Oltenii din câmpul muncii au stat mai bine cu sănătatea anul acesta, faţă de anul trecut. Cel puţin asta reiese din statistica Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Olt privind concediile medicale eliberate de medici....
Numărul concediilor medicale de care au beneficiat hunedorenii în primele nouă luni ale acestui an a fost de 57.382. Mai puțin cu 30 la sută față de aceeași perioadă a anului trecut....
Controalele tot mai dese ale reprezentanţilor Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Vaslui, i-au determinat pe medicii de familie să fie mai atenţi atuncă când acordă concedii medicale....
Bugetul preconizat pentru anul care urmează e mai mic cu 96 de milioane de lei decât cel curent. Măsura a fost luată în vederea conformării la noua procedură de alocare a indemnizaţiilor, pusă în aplicare de Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi F...
„Adevărul" a încercat să găsească judecătorii care au emis acte ce au permis preluarea frauduloasă de acţiuni ale unor bănci. Coincidenţă sau nu, în plin scandal legat de aceste tranzacţii, cel puţin patru dintre magistraţii vizaţi au plecat în conce...
Cele mai multe scutiri eliberate angajaţilor în primele şase luni ale anului au fost acordate pentru boli obişnuite, precum cazurile de răceală sau pneumonie dar şi pentru sarcină sau lăuzie.
Conflictul dintre medicii de familie şi Casa Judeţeană de Asigurări pare departe de final. În acest timp, cel mai mult au de suferit pacienţii.
Doctorii susţin că nu controalele i-au făcut să fie mai reticenţi atunci când prescriu concediile medicale, ci faptul că pacienţii refuză să îşi mai ia o minivacanţă de la serviciu pe motiv de boală.
Costurile pentru concediile medicale vor fi împărțite între angajați, angajatori și Bugetul asigurărilor sociale de stat. Atât companiile angajatoare, cât și angajații, vor contribui cu câte 3,5% din venituri la Bugetul asigurărilor obligatorii de să...
Bugetarii gălăţeni au adunat anul trecut 20 de certificate medicale la suta de salariaţi. Peste 100 firme şi instituţii ale statului din Galaţi au avut anul trecut angajaţi care au suferit diferite boli sau accidente în urma cărora au fost nevoiţi să...
Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate a înregistrat o scădere substanţială a numărului certificatelor medicale, după schimbarea legislaţiei. “Poliţia Concediilor” i-a băgat în sperieţi pe doctori, care eliberează cu mai multă băgare de seamă docume...
Numărul concendiilor medicale acordate de medicii din Sălaj în 2010 a scăzut cu aproape 40 de procente, faţă de 2009. 16.476 de concedii au fost prescrise anul trecut, cu aproape 9000 mai puţine decât cu un an înainte....
Numărul concediilor medicale acordate anul trecut a scăzut cu 45% faţă de anul 2009, ca urmare a noului sistem de acordare a concediilor medicale introdus de Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în 2010....
Formularul declaraţiei va fi publicat după semnarea unui Ordin comun al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi al ministrului Sănătăţii.