Ţuica de Zalău, „moneda de schimb” care a deschis uşi, a cumpărat bunăvoinţă şi a ţinut generaţii de tineri în facultate

Dacă românii încă mai confundă judeţul – Sălaj – cu municipiul reşedinţă – Zalău, când vine vorba despre ţuica de Zalău lucrurile sunt foarte clare: toată lumea ştie că este „băutura supremă”, cu o culoarea auriu – gălbuie, dată de butoaiele de dud în care este păstrată, o aromă specială şi distinctă,împrumutată de la fructele din care este făcută, dar şi cu o tărie care nu o recomandă celor mai slabi de inimă.

Maestrul Mircea Groza, un împătimit al preparatelor tradiţionale sălăjene, spune că „pălinca” – aşa cum i se spune în Sălaj ţuicii – a devenit, în timp, un brand pentru Zalău şi pentru Sălaj tocmai datorită calităţii ei, care nu se mai regăseşte în multe zone din ţară. „Specialiştii spun că, pentru fructele din care se face pălinca, zona ideală pentru cultivare este cea cuprinsă între paralele de 45 şi 55 de grade, adică aici, în zona noastră. Apoi, pălinca din Sălaj este atât de bună pentru că se face corect: se culeg prunele pe sortimente şi doar atunci când sunt coapte, se aleg cele stricate şi nu se amestecă niciodată fructe diferite, pentru că au perioade de fermentaţie diferite. Contează la calitatea pălincii şi expunerea livezilor la soare, dar este important să stea la soare şi tocitorile (căzile cu fructe puse la fermentat – n.a.). De asemenea, ţăranul din Sălaj ştie şi exact când este momentul ideal pentru a fierbe borhotul, ce calitate trebuie să aibă cuprul din cazane, dar şi ce lemne să bage pe foc şi câte. Aşadar, pălinca stă şi în priceperea „brenerilor” sau a „heteşilor”, cum li se spune în Sălaj la pălicari”, explică Mircea Groza.

Important este şi modul în care este păstrată pălinca – în butoaie de dud, care dau băuturii culoarea galben – aurie. „Bunicii mai au şi astăzi pregătită pălinca pentru nunţile nepoţilor, iar de regulă vârsta băuturii coincide cu vârsta mirilor”, punctează el.

Groza insistă că băutura se numeşte, corect, pălincă, nu palincă, aşa cum este promovată ea mai cu seamă de locuitorii din sud şi aduce ca argument în sprijinul acestei afirmaţii o carte scrisă de etnograful Ioan Godea, care ar fi găsit origini latine ale cuvântului.  Indiferent de etimologie, cert este că, în Sălaj, pălinca are o tradiţie de câteva sute de ani, existând dovezi ale producerii ei încă din secolul al XVIII-lea. Sate întregi din Sălaj, mai cu seamă cele din zone mai izolate, cu relief mai accidentat, şi-au bazat existenţa pe producerea acestei băuturi, pe care locuitorii o vindeau sau o dădeau la schimb pentru diverse produse ori servicii. Sticla cu pălincă dată medicului sau folosită pentru a deschide uşile unor instituţii a rămas şi până astăzi o practică frecventă, în timp ce, pe vremuri, satele unde acest meşteşug al pălincăritului era mai dezvoltat se remarcau printr-un număr mai mare de tineri trimişi la studii la facultate.

Pentru că au înţeles potenţialul acestei băuturi, mai mulţi producători locali au reuşit să-şi atesteze ca şi produs tradiţional diverse sortimente de pălincă. Potrivit lui Grigore Ardelean, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Pălincă din judeţ, pe legislaţia veche au fost atestate nouă astfel de sortimente, odată cu schimbarea, la sfârşitul anului trecut, a condiţiilor de acreditare, toţi producătorii trebuind, acum, să treacă printr-un nou proces de evaluare.

Primul antrepozit fiscal din judeţ

Producerea pălincii în Sălaj a stat, întotdeauna, sub semnul ilicitului, pentru că deşi legislaţia fiscală prevede că băutura poate fi făcută numai în antrepozite fiscale, unde cantităţile produse să poată fi urmărite şi taxate ca atare, niciun astfel de organism nu a fost înfiinţat în judeţ. Situaţia se va schimba, însă, de la sfârşitul acestei săptămâni, când este estimată finalizarea procedurilor de autorizare a primului antrepozit fiscal din Sălaj. Acesta va funcţiona în localitatea Bocşiţa, unde Vasile Aciu, proprietarul unei pălincii, este decis să scoată pe piaţă „Aciu – Pălincă de Zalău”.