Păcăleală sau propagandă: cum erau raportate „realizările” din agricultură în comunism

Oricât de poznaş şi de pus de glume ar fi fost ţăranul român de-a lungul istoriei, specialiştii în antropologie spun că sărbătoarea păcălelilor nu poate fi pusă pe seama predecesorilor noştri.

Potrivit etnologului sălăjean Camelia Burghele, sărbătoarea păcălelilor nu are neapărat corespondent în cultura tradiţională românească, fiind, cel mai probabil, un obicei preluat din alte culturi şi dezvoltat cu precădere în mediul urban. "Sigur, spiritul păcălitor, al umorului, al micilor farse nu a fost stărin ţăranului român, dar nu putem face nicio legătură cu ţăranul român", spune etologul. Camelia Burghele spune că, potrivit istoricilor, simbolistica datei de 1 aprilie ar trebui căutată în trecerea de la calendarul iulian la cel gregorian, când Anul Nou nu a mai fost sărbătorit la 1 aprilie, ci la 1 ianuarie. "Se pare că multă lume a avut probleme cu adaptarea la translatarea datei Anului Nou şi mai sărbătorea această sărbătoare la 1 aprilie. Ei au fost numiţi, de aceea, nebuni de aprilie, iar de aici ideea s-a generalizat, iar noi o perpetuăm şi astăzi", spune ea.

Spiritul glumeţ al românilor s-a păstrat şi în perioada oprimării comuniste. Istoricul Marin Pop ne-a oferit, în acest sens, exemplul unui preşedinte de CAP din Sălaj, care la o şedinţă de partid pe tema producţiei agricole, a raportat: "La noi, în zootehnie, vacile sunt aranjate precum cărţile în biblioteca. Oile sunt ca leii, iar în cultura mare, porumbul este precum stâlpii de telegraf". 

"Asta era propaganda - spune istoricul - pentru că în realitate vacile erau atât de slabe, încât dacă luai una dintr-un capăt, celelalte se prăbuşeau exact ca şi cărţile într-o bibliotecă, atunci când o iei pe cea de pe margine. Oile erau. într-adevăr, ca şi leii, adică aveau lână doar pe cap şi pe coadă, iar porumbul era precum stâlpii de telegraf, adică unul aici, altul la 50 de metri".