Liviu Gârbea: „Mă consider un minoritar”

Pasionat de istorie şi de literatură, doctorul Liviu Gârbea spune că îi creşte inima de câte ori poate face o „faptă luminoasă”.

Prezent la aproape toate evenimentele culturale din judeţ, Liviu Gârbea este foarte implicat în viaţa culturală a urbei, la care contribuie cu scrieri şi opinii. Plin de pasiune şi de compasiune, doctorul nu poate vorbi, fără să i se umple ochii de lacrimi, despre cei pe care îi consideră eroi ai neamului şi care au suferit în închisori. Cabinetul său de la spital este plin de cărţi istorice, multe dintre ele scrise de aceştia, pe care mereu le atinge cu drag.

Îşi iubeşte ţara, dar îl dezamăgeşte poporul

„Şi dacă sunt băţos cu ţara şi cu locul în care m-am născut, nu pot să spun acelaşi lucru, de multe ori, în legătură cu poporul din care fac parte“, susţine el.  Se consideră un minoritar în toate planurile. „Unde pot eu oare să mă plasez, având în vedere că mereu am fost un minoritar: în politică fiind ţărănist, în religie fiind greco-catolic, minoritar în opţiuni, adesea minoritar în situaţii clare şi evidente şi cel mai disconfortant sentiment este acela că mă simt minoritar ca român. "Chiar cu preţul unei prietenii, uneori prefer să rămân o majoritate de unul singur. Mă salvează în acest sens o vorbă a lui Mark Twain: «De câte ori simţi că poţi fi de aceeaşi părere cu majoritatea, e bine să te mai gândeşti o dat㻓, explică doctorul Gârbea.
Doctorul povesteşte cum, în tinereţe, în vacanţa de după admiterea la facultate, a lucrat câteva luni ca vagonetar în subteran, „pentru că nu aveam ce mânca şi cu ce mă îmbrăca”. Povesteşte cum a terminat facultatea de medicină de la Cluj. „Am venit împreună cu alţi şapte colegi de la Zalău, unul mai bun ca altul, şi pe care-i ţin lipiţi de inimă, inclusiv pe cei doi care au plecat la ceruri“.

N-a vrut să plece din România

Spune că a fost invitat de mai multe ori să profeseze în străinătate (în Franţa şi Norvegia), însă a refuzat de fiecare dată, motivând, şugubăţ, că acolo nu este slănină afumată. Se bucură enorm că încă îi mai trăiesc părinţii şi când ajunge la ei, la Fizeş, se poate simţi din nou ca un ţăran.
Doctorul Liviu Gârbea este de aproape 20 de ani şeful secţiei de Reumatologie a spitalului din Zalău.




Profil.
Născut. 18 martie 1948, Fizeş, judeţul Sălaj
Studii. Facultatea de Medicină Cluj Napoca, 1974
Familie. Căsătorit. O fiică


Ce îi place.

„Mi-s dragi ţara şi locul în care m-am născut şi am copilărit, biserica în care m-am botezat. În general, îmi place tot ce-i frumos. Îmi este dragă profesia care mi-a consumat toată tinereţea prin şcoli şi echipa din secţia de reumatologie. Niciodată nu mi-au fost atât de dragi fetele, precum ideea de justiţie şi de dreptate“, explică doctorul.

Ce nu îi place.

Nu-i plac injustiţia şi nedreptatea. Sau, după cum spune, direcţia pe care justiţia şi dreptatea au luat-o în aceste zile.  „Faptele luminoase sunt mereu sufocate şi întunecate tot de oameni, tot de creaţii ale Divinităţii. Până acolo s-a ajuns încât se poate omorî pentru nimic“, susţine Liviu Gârbea.

Întrebare şi răspuns.

Ce anume scrieţi?
L.G.: Scriu eseuri şi comentarii în legătură cu evenimente de toate felurile. Cele mai consumatoare şi provocatoare de tensiuni sufleteşti fiind cele legate de „păreri personale”, judecăţi strâmbe şi comportament cotidian. De exemplu, mă deranjează foarte tare mica publicitate care promovează cu dezinvoltură şarlatania, impostura, practic, evul mediu timpuriu. Ca să glumesc, aş vrea o dată să mă întâlnesc cu un redactor şef, care să se ţină de mână cu o vindecătoare pe care o promovează în ziar, iar în cealaltă mână să aibă plasa în care au adunat tot argintul viu pe care l-au extras din bieţii naivi. Legat de această apocalipsă a nesimţirii, sunt furios şi revoltat.