Grădiniţele, obligate să-i primească pe copii şi în vacanţă. Ce grădiniţe sunt deschise şi când
0
Grădiniţele cu program prelungit sunt obligate să îi primească pe copii şi în perioada vacanţei de vară. Singura perioadă în care acestea pot fi închise este cea rezervată reparaţiilor curente şi igienizării, când şi se pot programa şi educatoarele în concediu.
Potrivit unei adrese transmise săptămâna acesta de Inspectoratul Şcolar în toate grădiniţele cu program prelungit, primirea copiilor pe perioada vacanţei este obligatorie, indiferent de numărul de copii care solicită acest lucru. Mai mult, potrivit oficialilor Inspectoratului Şcolar, grădiniţele care au program de funcţionare trebuie să primească şi copiii din alte grădiniţe, pe baza solicitării scrise a părinţilor.
Din datele comunicate de unităţile de învăţământ preşcolar, în Zalău vor fi deschise, în luna iulie, grădiniţele Voinicel, nr.10, nr.11, nr.12 şi Dumbrava Minunată, care vor putea primi şi copiii de la Grădiniţa nr.1, Pinocchio şi Ion Creangă, care vor fi închise. În august, vor fi deschise cele trei grădiniţe închise în iulie care vor trebui să primească, la rândul lor, copiii de la cele cinci grădiniţe ce vor fi închise în luna respectivă.
Citeşte şi Grădiniţa, cea mai ieftină „bonă“ de vacanţă din Zalău