FOTO "Ultimii dinozauri din Transilvania" pot fi admiraţi la Zalău. Expoziţia poate fi vizitată până în 15 noiembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Muzeul de Artă "Ioan Sima" Zalău găzduieşte, timp de o lună, expoziţia temporară "Ultimii dinozauri ai Transilvaniei", o acţiune organizată de către Direcţia Patrimoniu Cultural a Universităţii "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca.

Patru replici în mărime naturală ale unor dinozauri carnivori şi ierbivori care au vieţuit în urmă cu 65 de milioane de ani pe teritoriul Transilvaniei de azi pot fi admirate la Zalău.

Cum era de aşteptat, cei mai încântaţi au fost micii vizitatori, care au luat cu asalt muzeul încă din ziua vernisajului. Şcolarii s-au întrecut în a pune întrebări specialiştilor de la Muzeu, pentru a afla cât mai multe curiozităţi despre cele mai celebre animale dispărute. Astfel, ei au aflat de la cercetătorul ştiinţific Sanda Băcueţ că în urmă aproape 100 de milioane de ani, aceste meleaguri erau acoperite apă şi din loc in loc existau mici zone de pamânt pe care trăiau dinozaurii, unii mai mici decât în alte părţi ale globului, pentru că resursele de hrană erau limitate.

Vizitatorii pot admira reconstituiri ale unor dinozauri din speciile Ornithocheirus, Elopteryx, Struthiosaurus trasilvanicus şi Magyarosaurus dacus.

Ornithocheirus era un fel de "pasăre cu mâini", ce atingea o greutate de 30 kg şi avea o anvergură a aripilor de cel mult trei metri. Folosind într-un mod absolut genial curenţii ascendenţi de aer, era capabil să străbată zeci de kilometri în zbor planat fără să bată din aripi.

Elopteryx era un carnivor cu dimensiuni modeste (maxim 2 metri. Deşi face parte din grupa dinozaurilor din care au evoluat păsările actuale, prezintă adaptări particulare evoluţiei insulare cum ar fi ghearele de ucidere, care spre deosebire de ceilalţi membri ai grupului erau duble.

Struthiosaurus transilvanicus făcea parte din grupa dinozaurilor caracterizaţi prin existenţa unei cuirase dorsale, alcătuită din piese osoase asemănătoare unor spini, numite osteoderme.
Probabil cal mai mare dinozaur de la noi, şi unul dintre cei mai comuni dinozauri ai zonei era Magyarosaurus dacus.

"Ultimii dinozauri din Transilvania" poate fi vizitată până în 15 noiembrie, de marţi până duminică, în intervalul orar 9-17.

Vă mai recomandăm:

FOTO Ştiinţa, pe înţelesul elevilor. Cum obţinem curent electric cu o lămâie, un şurub de aluminiu şi un bănuţ de cupru

Copiii au invadat Muzeul Judeţean. Maraton de evenimente la Noaptea europeană a muzeelor - FOTO

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite