Femeia care şi-a dat viaţa pentru gorile. A trăit două decenii în mijlocul primatelor şi a sfârşit sub lovituri de macetă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dian Fossey alături de gorila Digit FOTO gorillafund.org
Dian Fossey alături de gorila Digit FOTO gorillafund.org

Dian Fossey a fost un primatolog american cunoscut pentru studiile pe care le-a făcut, timp de aproape două decenii, asupra gorilelor pe cale de dispariţie dintr-o zonă muntoasă din Rwanda.

Născută în 1932, în San Francisco, Dian Fossey a manifestat interes pentru animale încă din copilărie, fiind pasionată de călărie şi dorindu-şi să devină medic veterinar. Cu toate acestea, la scurt timp după ce s-a înscris la cursurile în domeniu, în cadrul Universităţii din California, ea s-a transferat la San Jose State Collage, pentru a studia terapia ocupaţională.

A devenit interesată de primate în timpul unei călătorii în Africa, în 1963, pentru care şi-a cheltuit toate economiile şi a trebuit să facă şi un împrumut în bancă. Cu acest prilej a vizitat, printre altele, Kenya, Tanzania, Zimbabwe şi Congo. "Personalitatea lor, combinată cu comportamentul sfios m-au impresionat la prima întâlnire cu cea mai mare dintre maimuţele de mari dimensiuni", mărturisea Fossey, în 1983, în lucrarea autobiografică "Gorile în ceaţă".

În 1966, ea merge în Rwanda, pentru a studia comportamentul şi obiceiurile gorilelor de munte în cadrul unui program de cercetare ce urmărea să înregistreze numărul exemplarelor existente. Campania ce ar fi trebuit să dureze şase luni s-a extins pe parcursul a 19 ani, perioadă pe care cercetătoarea a petrecut-o studiind comportamentul acestor animale.

A imitat comportamentul gorilelor

Primii paşi pe care i-a făcut în cunoaşterea gorilelor nu au fost deloc uşor, pentru că acestea dispăreau printre vegetaţie îndată ce Dian îşi făcea apariţia. Totuşi, după ce le-a observat de la distanţă, apoi le-a imitat gesturile şi sunetele şi chiar a mâncat iarbă împreună cu ele, gorilele au acceptat-o, considerat- o ca fiind un membru al familiei lor. Reuşita ei a fost una remarcabilă, Fossey devenind prima cercetătoarea care a reuşit să se integreze într-un grup de gorile. În contactul său cotidian cu gorila, cercetătoarea a aprofundat cunoştinţele referitoare la relaţiile între exemplarele din aceeaşi specie, constatând că gesturile şi obiceiurile primatelor seamănă extraordinar de mult cu cele ale oamenilor.

dian fossey

FOTO greenglobaltravel.com

În 1967, a înfiinţat Centrul de Cercetări Karisoke, situat la o înălţime de peste 3.000 de metri, la graniţa Rwandei cu Zairul. În paralel cu strângerea de informaţii preţioase despre aceste primate, Fossey devenea tot mai conştientă cu privire la pericolul la care erau expuse gorilele, vânate de braconieri şi de multe ori, victime ale capcanelor destinate altor animale. Pentru a-i determina pe îngrijitorii parcului să fie mai activi în aplicarea legilor anti-braconaj, le-a oferit acestora salarii suplimentare, produse alimentare şi echipament.

Aici l-a cunoscut pe Digit, un pui de gorilă rămas orfan, după ce familia lui fusese măcelărită de braconierii, care obişnuiau să taie palmele gorilelor pentru a le transforma ulterior în scrumire, un obiect extrem de preţuit la acea vreme de către milionarii occidentali. Digit scăpase măcelului datorită unei malformaţii pe care o avea la palme.
Între cei doi s-a creat o legătură foarte strânsă. La finele anului 1977, însă, Digit a fost ucis de braconieri - a fost găsit decapitat şi cu palmele tăiate, în timp ce încerca să-şi apere grupul, permiţând membrilor să scape în condiţii de siguranţă. "Trupul mutilat, cu capul şi palmele ciopărţite pentru a servi ca trofee macabre, zăcea asemeni unui sac plin de sânge... Pentru mine, această crimă a fost, probabil, cel mai trist eveniment din toată perioada în care mi-am petrecut viaţa alături de gorile de munte", mărturisea primatologul american într-un articol publicat în 1981 în "National Geographic". Atacurile braconierilor s-au repetat, astfel că alte gorile din grup au fost ucise. A fost momentul în care cercetătoarea a declarat război braconierilor, aruncând vina şi asupra autorităţilor locale.

Moarte învăluită în mister

Pentru a atrage atenţia asupra problematicii gorilelor şi pentru a obţine sprijin, Dian Fossey s-a folosit de celebritatea lui Digit şi de moartea tragică a acestuia. Ea a înfiinţat "Digit Fund", denumit ulterior "Diane Fossey Gorilla Fund", pentru a strânge fonduri atât de necesare salvării gorilei de munte.
A revenit în SUA în 1980, ca profesor la Universitatea Cornell şi s-a dedicat scrierii volumului "Gorile în ceaţă", ce a văzut lumina tiparului trei ani mai târziu, devenind un best-seller şi stând la baza filmului cu acelaşi nume, cu Signourey Weaver în rolul principal.

La scurt timp după ce a revenit în Rwanda şi cu doar câteva săptămâni înainte a împlini 54 de ani, Dian Fossey a fost ucisă cu sălbăticie. Trupul său a fost găsit în camera sa, în dimineaţa zilei de 27 septembrie 1985, prezentând mai multe lovituri de macetă în zona capului şi a feţei. Au existat dovezi de intrare forţată, dar nici un semn că jaful a fost motivul crimei.

dian fossey

FOTO http://kocukazu.uphero.com

Au existat mai multe variante privind moartea cercetătoarei, printre care şi cea potrivit căreia a fost ucisă de braconierii cărora a încercat atâţia ani să le ţină piept, însă misterul nu a fost nici acum rezolvat. A fost înmormântată în cimitirul din spatele barăcii în care locuia în tabăra din Karisoke, alături de dragul ei Digit şi alte gorile alături de care a trăit în toţi acei ani.

Vă mai recomandăm:

Cinci femei puternice care au făcut istorie. Regina care a asistat la execuţia mamei sale şi a răzbit ulterior în politică

Aventurieri care au făcut istorie. Pilotul care a traversat în zbor Oceanul Atlantic pentru 25.000 de dolari

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite