Dezinteres pentru posturile de director în şcolile sălăjene. Doar 117 candidaţi pentru 137 de fotolii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Concursul pentru funcţiile de conducere în şcoli începe săptămâna viitoare FOTO Andreea Vilcovschi
Concursul pentru funcţiile de conducere în şcoli începe săptămâna viitoare FOTO Andreea Vilcovschi

În judeţul Sălaj, 14 grădiniţe, 67 de şcoli gimnaziale, 23 de licee şi nouă cluburi, centre ori postliceale sunt în căutare de directori şi directori adjuncţi. Concursul începe miercurea viitoare.

Cadrele didactice din Sălaj nu par interesate de funcţiile de conducere scoase la concurs de către Ministerului Educaţiei. Potrivit informaţiilor furnizate de către reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, pentru cele 137 de posturi vacante de director şi director adjunct şi-au depus dosarele 117 candidaţi. Dintre aceştia, 98 luptă pentru cel mai înalt fotoliu, iar 19, pentru funcţia secundă.

Concursul se va desfăşura începând cu 12 octombrie – data probei scrise organizată la nivel naţional, proba de evaluare a CV-ului şi interviul urmând să aibă loc în perioada 13 octombrie-11 noiembrie. Fiecare comisie de concurs va fi compusă dintr-un reprezentant al Inspectoratului Scolar, două cadre didactice desemnate de către Consiliul de Administraţie al unităţii pentru care candidează cadrul didactic respectiv şi doi reprezentanţi ai autorităţilor locale.

Legislaţia în vigoare prevede ca în şcolile unde nu s-a înscris nimeni la concurs sau candidaţii nu au promovat să fie detaşate de către inspectoratele şcolare pe funcţiile de conducere persoanele care îndeplinesc condiţiile necesare.

Vă mai recomandăm:

Cine sunt consilierii locali care vor supraveghea concursurile pentru fotoliile de directori de şcoli

Laboratorul cu imprimante 3D, „arma“ cu care un liceu din Zalău încearcă să-i atragă pe absolvenţii de gimnaziu

O profesoară de la cel mai prestigios liceu din Sălaj a fost decorată de preşedintele Iohannis

Zalău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite