Cum au înăbuşit comuniştii în sânge ultima manifestaţie anticomunistă şi promonarhistă. Declaraţia-document dată de Corneliu Coposu
0
În urmă cu 70 de ani, în 8 noiembrie 1945, de ziua onomastică a regelui Mihai, 50.000 de români s-au adunat în Piaţa Palatului din Bucureşti pentru a-şi arăta susţinerea faţă de rege, aflat în aşa - numita grevă regală auto-impusă după ce premierul comunist Petru Groza a refuzat să-şi demisioneze din funcţie. Manifestaţia a fost înăbuşită în sânge de comunişti.
Ultima manifestaţie publică anticomunistă şi pro-monarhistă din România a avut loc în 8 noiembrie 1945 şi a avut un deznodământ tragic: 11 manifestanţi au murit şi alte sute au fost răniţi în urma intervenţiei ”forţelor de ordine” mobilizate acolo de comunişti, cu toate că manifestaţia era una paşnică. Potrivit istoricului Marin Pop, cercetător ştiinţific în cadrul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, manifestaţia a avut loc în contextul complicat al impunerii forţate a comuniştilor în România şi a refuzului regelui Mihai 1 de a accepta acest lucru.
Astfel, după instalarea, la 6 martie 1945 a guvernului pro-comunist condus de Petru Groza, dată considerată reper pentru instaurarea comunismului în România, încep abuzurile şi violenţele comuniştilor, care deţineau ministerele de Interne şi Justiţie. ”La semnalele pozitive ale anglo-americanilor şi beneficiind de susţinere necondiţionată din partea partidelor istorice, regele Mihai cere demisia guvernului, intenţionând să formeze un guvern de uniune naţională. Primul ministru Petru Groza, susţinut de către sovietici, refuză să-şi depună demisia în faţa regelui, fapt nemaiîntâlnit în istoria monarhiei din România. În aceste condiţii, regele refuză să semneze actele guvernului Groza şi să primească miniştri în audienţă, intrând în ceea ce s-a numit greva regală. Astfel, în perioada grevei regale (august 1945 – ianuarie 1946) Consiliul de Miniştri a continuat să funcţioneze în ilegalitate”, explică istoricul.
Temându-se de eventuale manifestaţii populare de susţinere a regelului cu ocazia aniversării sale sărbătorită cu mare fast în fiecare an până atunci la 25 octombrie, comunişti decis să saboteze orice încercare de acest fel. ”O primă măsură abuzivă a fost arestarea şefilor de sectoare ai P.N.Ţ şi P.N.L. din Capitală, în noaptea de 24/25 octombrie 1945, după ce în ajun hotărâse că ziua naşterii Regelui să fie sărbătorită odată cu ziua onomastică, adică pe data de 8 noiembrie, de sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihai şi Gavriil. Şefii de sectoare ai partidelor istorice au fost reţinuţi la Prefectura Poliţiei Capitalei până în seara zilei de 25 octombrie. O altă măsură abuzivă a fost decretarea zilei de 8 noiembrie ca zi de lucru, tocmai pentru ca elevii, studenţii, muncitorii şi funcţionarii să nu poată participa la manifestaţie. De asemenea, militarii au fost consemnaţi în cazărmi, iar ofiţerii au primit ordin să nu ia parte la manifestaţia dedicată Zilei Regelui”, precizează Marin Pop.
Echipe de şoc comuniste au tras în manifestanţi
În ciuda acestor măsuri, manifestaţia a avut loc şi la ea au participat, după unele surse, peste 50.000 de persoane, care şi-au arătat susţinerea faţă de regele aflat în grevă regală şi, mascat, dezaprobarea faţă de regimul comunist care începuse deja să îşi arate colţii. Printre organizatori şi manifestanţi s-a numărat şi Corneliu Coposu, care a fost şi arestat în urma evenimentelor din 8 noiembrie 1945.
După cum arăta şi Corneliu Coposu în declaraţia dată în faţa procurilor, manifestaţia a decurs normal până la intervenţia camioanelor încărcate cu echipe de şoc comuniste, care au început să-i apostrofeze şi să-i lovească pe manifestanţi cu ţevi de fier, ascunse în mânecile hainelor, şi cu alte piese de maşină. ”Manifestanţii, în special tineretul, au replicat, au răsturnat două camioane şi le-au dat foc. Printre cei care au răsturnat camioanele se găseau şi rugbiştii conduşi de Şerban Ghica (Bani Ghica), component al echipei naţionale, la vremea respectivă secretar al lui Iuliu Maniu, alături de Corneliu Coposu”, spune istoricul, citând dintr-un interviu pe care l-a luat surorilor Seniorului.

FOTO istorie-pe-scurt.ro
Potrivit acestuia, au intervenit, apoi, şi alte trupe de şoc ale comuniştilor (Batalionul „Ordine şi Pază”, Compania specială de la Ministerul de Interne şi detaşamente din diviziile Tudor Vladimirescu) şi au tras chiar cu armele asupra manifestanţilor. S-au înregistrat 11 morţi şi sute de tineri au fost arestaţi.
Iată cum descrie, în detaliu, Corneliu Coposu, contextul şi desfăşurarea manifestaţiei, în declaraţiile date în 20 şi 22 noiembrie 1945 în faţa procurorilor, declaraţii găsite de istoricul Marin Pop în arhivele CNSAS.
Declaraţie
Subsemnatul Corneliu Coposu, domiciliat în Bucureşti, şos. Jianu 72 etaj V, de profesie funcţionar particular, 32 ani, fiul lui + Valentin şi Aurelia celor întrebate declar următoarele:
Fac parte din Partidul Naţional-Ţărănesc condus de dl. Iuliu Maniu. Sunt de 11 ani secretarul personal al dlui Preşedinte Iuliu Maniu. În Partid am funcţiunea de secretar general adjunct pentru Transilvania şi Banat al Organizaţiei provinciale. În această calitate fac parte din Comitetul executiv de conducere al judeţelor ardelene. În organizaţia Capitalei sau a vechiului regat nu sunt încadrat.
Pentru ziua M.S. Regelui dela 26 oct. 1945 (Regele Mihai este născut pe 25 oct., dar probabil s-a hotărât aniversarea pe 26 ? – n.n.), nu s-a hotărât nici un fel de întrunire sau manifestaţie. Am fost informat că în dimineaţa zilei de 26 oct. Poliţia a arestat pe şefii de sectoare ai org. Capitalei şi i-a ţinut la Prefectura Poliţiei, până seara. Nici un fel de adunare nu a fost convocată. Informaţia probabil s-a datorit unui agent rău informat.
Pentru ziua M.S. Regelui dela 8 Noiembrie 1945, conducerea Partidului a hotărât să nu facă nici o manifestaţie politică. În acest sens a fost refuzată oferta dlui Ministru Teohari Georgescu, care a pus în vedere secretarului general al Partidului, d. N. Penescu, că ţine la dispoziţia Partidului săli pentru a organiza adunări politice, de ziua M.S. Regelui. Partidul a permis şi chiar a îndemnat pe membrii săi să ia parte la ovaţionarea M.S. Regelui din Piaţa Palatului. S-a specificat însă în mod concret că adunarea dela Palat nu trebuie să aibă un caracter politic sau de partid, fiind doar ocazia pentru a se arăta omagiul populaţiei pentru Suveran.
Nu ştiu să fi fost o şedinţă de birou la care să se fi hotărât ţinerea adunării dela 8 Noembrie. Dealtfel nefiind membru al biroului – (compus din dnii Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Mihai Popovici, Dr. N. Lupu, N. Penescu şi Ştefan Mihăescu) nu am putut lua parte la astfel de şedinţe. Afirm însă categoric că nici o asemenea şedinţă nu a avut loc la Clubul Partidului în anul acesta. În ce mă priveşte, fiind secretarul personal al dlui Iuliu Maniu, nu am primit dela dl. Maniu nici o dispoziţie în sensul convocării adunării şi nici nu am redactat vre-un proces verbal sau comunicat, cu privire la convocarea unei adunări de partid pe ziua de 8 Noembrie, ori asupra dispoziţiunilor ce ar fi avut loc în acest sens.
Nici un apel sau manifest de chemare nu a fost emis de conducerea partidului. Dacă de fapt aceste manifeste ar fi fost făcute de partid trebuia să le redacteze preşedintele, secretarul general al partidului sau Preşedintele organizaţiei Capitalei. Nici unul din aceşti factori de conducere nu au lansat atari chemări sau manifeste. Am fost informat ulterior că ar fi circulat diverse bilete de chemare la manifestaţie. Personal nu am văzut nici unul. Eu încă am fost chemat la telefon în ziua de 7 Noembrie şi mi s-a spus, de către un necunoscut care nu şi-a spus numele: „Toată lumea care iubeşte pe Suveran, va fi prezentă la 8 Noembrie la Palat!”
În ce privesc chemările, de felul celei arătată de d. inspector Sepeanu, dela dosar, bănuiesc că nu pot fi decât opera unor entuziaşti, care fie contând pe popularitatea partidului, fie din exces de zel, au multiplicat din iniţiativa lor asemenea chemări.
În ce priveşte întrevederea dintre dl. N. Penescu, secretarul general al Partidului şi d. Teohari Georgescu, ştiu, de la dl. N. Penescu că a fost chemat în ziua de 6 sau 7 Noembrie, în tot cazul înainte de 8 Noembrie la Interne, unde afirmativ, dl. Ministru de Interne i-a cerut să contramandeze convocarea adunării dela 8 Noembrie. D. Penescu i-a replicat – afirmativ – că Partidul nu a convocat, deci nu poate contramanda o asemenea adunare. Dl. Ministru i-a cerut să răspundă în scris, ceeace dl. N. Penescu a şi făcut-o. Am cetit şi acea scrisoare, care probabil se află la dosar.
În ziua de 8 Noembrie am fost tot timpul la locuinţa dlui Iuliu Maniu din Bv. Schitu Măgureanu 19 etaj V. De la orele 11-11,30 am auzit rafale şi focuri de arme. Am văzut şi un fum excepţional de dens ridicându-se din spatele Palatului (văzut dela Schitu Măgureanu). Am plecat cu o maşină spre Palat pentru a vedea ce se întâmplă. Am oprit lângă coaforul Ionică, de unde am văzut că ardeau 2 camioane, lângă statuia Regelui Carol. Din timp în timp se mai trăgeau rafale de arme. În acelaşi moment, muzica gărzii dela Palat trecea spre Calea Victoriei în sus. Lumea a aclamat-o şi a început să danseze hora. Deasemenia am văzut ofiţeri sovietici, englezi şi americani aclamaţi. Am plecat îndărăpt la Schitu Măgureanu. Am văzut, din maşină un cetăţean, după aparenţe portar, care venea înconjurat de lume ţipând: „Am fost împuşcat pentru că am strigat: Trăiască Regele” şi arăta mâna (nu reţin dacă era dreapta sau stânga) – într-adevăr perforată în palmă şi plină de sânge. Lumea din jur l-a introdus în Hotelul „Athenee Pallace”. Numitul purta un chipiu cu iniţiale. Este tot ce am văzut personal.
La întrebarea dacă am cunoştinţă de ordine transmise în provincie, în orice chip, sau de echipe de elevi, studenţi, însărcinaţi cu scoaterea lumei la manifestaţie, răspund că nu am nici o cunoştinţă că după cele ce ştiu eu nu s-a dat nici un ordin în provincie pentru manifestaţii în ce priveşte organizaţiile din Ardeal şi Banat afirm categoric că nici o dispoziţiune nu a fost dată de conducerea Partidului pt. Ardeal şi Banat, în acest senz. Nu am auzit să fi existat echipe de studenţi la şcoli, în vederea manifestaţiei.
Cred că manifestaţia nu a putut avea nici un caracter politic. În acest senz conducerea partidului a atras atenţiunea membrilor ei la 3 Noembrie 945 la Club, prin dl. Iuliu Maniu personal, care a spus celor prezenţi că în ziua de 8 Noembrie cetăţenii să se abţină dela orice manifestaţie politică, ziua fiind închinată Suveranului şi având ca rost exclusiv omagierea M. Sale.
Susţin şi semnez: În continuare mai declar. În ziua de 8 Noembrie am luat masa după ora 14 la Restaurantul „Capşa”. La masă erau cei care în mod obişnuit iau masa la Capşa. Reţin că au fost prezenţi: Serghie, I. Lazăr, Aurel Popa, Dr. F Vilt, E. Ghilezan, Ionel Pop, Liviu Venetu, Maior Lupoaia, I. Mureşeanu, Leucuţia. Ştiu că dl. Maniu nu a fost la masă fiind invitat la dl. Mihai Popovici. Masa a durat aproximativ 1 ½ ore. Între timp am auzit salve de armă şi lumea fugind dinspre telefoane. Am ieşit afară să văd ce se întâmplă: Lumea fugea spre Cercul Militar spunând că lângă Piaţa Palatului sunt cordoane de Panduri care trag focuri. La masă au fost între altele şi discuţiuni sau mai bine zis causerie despre manifestaţia dela Palat. Nu am reţinut ceva important din aceste discuţiuni, decât indignarea celor prezenţi, pentru apariţia şi încercarea de zădărnicire a manifestaţiei de simpatie pentru M.S. Regele, de către camioanele cu muncitori trimise în Piaţa Palatului.
20 noembrie 1945 - Corneliu Coposu
Întrebarea D-lui Procuror Instructor-Militar:
- Ce concluzie trageţi din incidentele dela 8 Noembrie 1945, şi anume cine poartă vina acestor incidente ?
Răspuns: Declaraţia mea cuprinde faptele pe care le-am înregistrat şi perceput personal. Aceste sunt insuficiente pentru a determina o concluzie. Se poate trage o concluzie categorică, întemeiată pe informaţiuni ulterioare, sosite la Conducerea Partidului Naţional Ţărănesc, asupra desfăşurării evenimentelor din ziua de 8 Noembrie 1945. La cererea D-lui Procuror anexez un rezumat al acestor informaţiuni. Drept care susţin şi semnez.
Corneliu Coposu
22 Noembrie

Pentru a putea trage o concluzie obiectivă privitoare la vinovăţiile ce se desprind din incidentele dela 8 Noembrie 1945, trebuie să stabilim mai întâi antecedentele acestor incidente:
În ziua de 8 Noembrie a anului 1944 şi a anilor premergători a fost sărbătoare legală şi cu aceste ocazii cetăţenii Capitalei au ovaţionat cu entuziasm şi în ordine perfectă, în piaţa Palatului pe Suveran. În această zi, pe lângă ziua numelui M.S. se sărbătoreşte şi ziua Lui de naştere. La această sărbătoare în anul trecut 1944 au luat parte şi şcolile, venite în corpore, în piaţa Palatului.
Nici un motiv serios nu a existat pentru a determina interzicerea acestei manifestări omagiale. Nici unul din partidele dela guvern nu s-au declarat antimonarhice sau republicane, nici nu au luat atitudine oficială, împotriva omagierii Suveranului.
Desigur că guvernul este în drept să ia măsuri preventive de pază a ordinei publice, atunci când este ameninţată. În speţă, nici un indiciu serios nu a existat pentru a face să se creadă în iminenţa unor tulburări. Astfel: manifestările publice ale partidelor politice constituite în F.N.D. au decurs în ordine şi fără incidente; sărbătorirea revoluţiei Marei noastre vecine aliate U.R.S.S., din preziua onomasticei Suveranului, deasemenea a decurs în ordine şi neconturbate. Dacă prin absurd am admite că anumite cercuri politice ar fi avut interesul de a provoca incidente, acestea puteau fi realizate de către partidele de opoziţie la una din întrunirile convocate de adversarii politici ai acestora, ceea ce nu s-a întâmplat.
Partidele politice populare ale ţării: Naţional Ţărănesc şi Liberal au renunţat să utilizeze ziua M.S., pentru a o folosi ca prilej de desfăşurare a forţelor lor politice. În ziua de 3 Noembrie 1945 D-l Iuliu Maniu a declarat la Clubul Partidului Naţional-Ţărănesc că de ziua Regelui nu se poate face nici o manifestaţie de partid, dar că membrii partidului în calitatea lor de cetăţeni cu dragoste faţă de Rege pot să ia parte şi sunt chiar îndemnaţi să o facă, la omagierea Suveranului. Atât secretarul general al PNŢ, D-l N. Penescu, cât şi secretarul general al P.N.L., D-l C. Brătianu, au comunicat D-lui Ministru al Internelor în audienţa separată dela 6 Noembrie 1945 că partidele respective nu au convocat de ziua Regelui adunări politice. Domnul N. Penescu a refuzat oferta D-lui Ministru de Interne, ca P.N.Ţ. să ţină în ziua de 8 Noembrie adunări politice, în sălile pe care D-l Ministru le-a pus la dispoziţie, - pentru a nu imprima unei sărbători naţionale, un caracter de partid.
Prin urmare, adunarea dela Palat, care conform tradiţiei se ştia că va avea loc, nu putea să producă îngrijorare sau perspective de ciocniri. Căci dacă cetăţenii urmau să se adune pentru a omagia pe Regele ţării, între ei era exclusă iscarea oricărui incident. Nu se puteau presupune incidente, decât între grupurile ce-ar fi venit să manifesteze pentru Suveran şi grupurile cari ar fi avut intenţia să zădărnicească această manifestaţie. Întrucât se putea presupune, şi pe drept, că nu există cetăţean român care să aibă un interes, de orice natură, să zădărnicească o manifestaţie pentru Rege, şi întrucât nici guvernul nu a interzis manifestaţiile pentru Rege şi nici nu a avut motive pentru a le dezaproba, - nimeni nu putea să creadă în seriozitatea svonurilor care prevesteau incidente.
Cu toate acestea:
1/. Guvernul a arestat în noaptea de 24 spre 25 Octombrie 1945 pe şefii de sectoare ai P.N.Ţ. şi P.N.L. din Capitală şi i-a reţinut la Prefectura Poliţiei Capitalei, până în seara zilei următoare, pentru ca prin reţinerea lor să zădărnicească o eventuală manifestaţie de ziua M.S. Regelui cu toate că după cum s-a dovedit nici nu a fost vorba de pregătirea unei asemenea manifestaţii.
2/. Guvernul, - după ce în ajunul lui 25 Octombrie 1945, hotărâse că ziua naşterii Regelui va fi sărbătorită odată cu ziua numelui la 8 Noembrie, - a hotărât de astă dată ca în ziua de 8 Noembrie să fie zi de lucru. Prin urmare şcolărimea, funcţionarii, muncitorii au fost obligaţi prin dispoziţie oficială, să-şi vadă de rosturile lor obişnuite. Prin această măsură desigur că o însemnată parte a cetăţenilor Capitalei au fost împiedicaţi să ia parte la manifestaţie.
3/. Militarii au fost consemnaţi în cazărmi iar ofiţerii au primit ordin să nu ia parte la manifestaţia pentru Suveran.
4/. Pe de altă parte Uniunea Patrioţilor prin ordin circular (Nr. 3279 din 6 Noembrie 1945) semnat de D-nii Sebastian Ionescu şi E. Mărculescu a ordonat ca forţe puternice de muncitori să fie postate în Piaţa Palatului, „care să împiedice o eventuală manifestaţie a reacţiunii, pentru M.S. Regele”. Totodată aceeaşi organizaţie a dat cuvânt de ordine acestor forţe pentru „a nu face nici un fel de manifestaţie pentru Rege”.
5/. Ziarul independent „Ardealul”, care din iniţiativă proprie a publicat o chemare adresată bucureştenilor, să ia parte la omagierea Regelui, în ziua de 8 Noembrie, a fost tipărit a doua zi fără învoirea directorului, de către reprezentanţi ai Guvernului (D-l Ministru Ralea şi D-l director general Preoteasa) cu un anunţ care revoca chemarea apărută în ajun. Aceasta după ce în prealabil directorul ziarului refuzase să publice anunţul de revocare.
6/. Domnul Ministru de Interne Teohari Georgescu a avertizat mai întâi pe D-l A.I. Mureşanu, Directorul ziarului „Ardealul”, apoi pe D-l secretar general N. Penescu şi C. Brătianu, că vor trebui să răspundă pentru eventualele incidente care vor avea loc în ziua de 8 Noembrie.
Din toate acestea rezultă că Guvernul, probabil socotind manifestaţia ca o expresie a lipsei sale de popularitate, avea interes ca manifestaţia să fie zădărnicită. Mai rezultă că în timp ce cetăţenii Capitalei nu bănuiau nici măcar posibilitatea unor tulburări, organele oficiale le prevedeau cu certitudine, iar anumite formaţiuni politice, indiscutabil afiliate guvernului, le pregăteau în mod sistematic.
***
După expunerea antecedentelor zilei de 8 Noembrie trebuie să înregistrăm faptele concrete dinainte de incidente.
Astfel este bine stabilit că:
1/. Batalionul „Ordine şi Pază”, Compania specială dela Ministerul de Interne şi detaşamente din Diviziile Tudor Vladimirescu precum şi numeroşi agenţi de poliţie şi gardieni publici au primit însărcinarea de a menţine ordine;
2/. că s-au instalat cordoane de soldaţi cu consemnul de a împiedica accesul cetăţenilor în Piaţa Palatului;
3/. că peste opreliştea de fapt, un număr mare de cetăţeni s-au adunat în Piaţa Palatului şi au început să dea expresiune dragostei lor pentru Regele Ţării;
4/. că aceşti cetăţeni care manifestau, nu au dat adunării nici un caracter politic. (Înafară de portretele M.M. L.L. Regelui şi al Reginei şi de inscripţiile „Trăiască Regele” nu s-a văzut nici un alt portret şi nici o altă pancartă);
5/. că nu s-a manifestat şi nu s-a strigat nici o lozincă antisemită nici o lozincă cu caracter anti-aliat;
6/. că nu s-a manifestat în contra Guvernului sau a membrilor lui nici în contra F.N.D.-ului sau a fruntaşilor lui;
7/. că în afară de ovaţiuni adresate Suveranului, singura lozincă ce s-a strigat a fost: „Libertate”, iar după începerea incidentelor; „Jos teroarea”;
8/. că ofiţerii Aliaţi: Sovietici, Americani şi Englezi, care se găseau în Piaţa Palatului, au fost ovaţionaţi de mulţime;
9/. că mulţimea din Piaţa Palatului era compusă din: funcţionari, muncitori, liber profesionişti, militari, studenţi, elevi şi un mare număr de ofiţeri şi femei; deci nu avea caracter de partid;
10/. că nici un incident nu s-a înregistrat până la apariţia camioanelor, în jurul orei 10.
***
Odată stabilite aceste circumstanţe premergătoare incidentelor, se ajunge la punctul critic de începere a incidentelor.
Acest moment coincide cu apariţia camioanelor încărcate cu echipe de şoc comuniste.
În legătură cu aceste camioane trebuie semnalat că:
a). ele aparţineau Statului (C.F.R., P.T.T.) ori Instituţiunilor („Distribuţia”);
b). erau încărcate cu agenţi provocatori aparţinând politiceşte Partidului Comunist ori grupărilor politice afiliate;
c). s-au concentrat în Str. Wilson la Sediul Confederaţiei Muncii, de unde erau îndrumate, cu instrucţiuni, în Piaţa Palatului;
d). că agenţii din camioane nu au mers în Piaţa Palatului ca să manifesteze pentru Suveran întrucât pe tot parcursul circular al vehiculelor, printre masele de manifestanţi, ei strigau: „Petre Groza”;
e). că muncitorii disciplinaţi, ascultând de ordinele Guvernului, (care decretase ziua de 8 Noembrie ca zi de lucru), trebuiau să fie la ora aceia în fabrici şi că nu aveau ce să caute, masaţi în camioane, în Piaţa Palatului (după ce s-a văzut că nu aveau intenţie să manifeste pentru Rege);
f). că evoluţia camioanelor prin mulţime era (în) aşa fel dirijată ca să împrăştie grupurile de manifestaţi;
g). că persoanele din camioane au început să apostrofeze pe manifestanţi, fapt care a dat loc la altercaţii, degenerate în încăierări. Agenţii din camioane au început să injure şi să scuipe pe manifestanţi şi apoi să lovească pe cei din apropiere, cu ţevi de fier ascunse în mânecele hainelor şi cu piese de maşină (manivele, crick-uri, chei, etc.). Manifestanţii indignaţi au replicat răsturnând două camioane şi dându-le foc. Probabil cu această ocazie s-a iscat şi încăierarea de pe urma căreia câţiva din ocupanţii camioanelor au fost bătuţi de mulţimea provocată;
Rămâne stabilit că incidentele au fost provocate de apariţia camioanelor încărcate cu echipe de şoc, care aveau menirea concretă şi evidentă de a împrăştia pe manifestanţii paşnici din Piaţa Palatului.
Prin urmare, răspunderea primelor incidente o poartă cei care au ordonat intervenţia camioanelor încărcate cu agenţi, în mijlocul manifestanţilor paşnici care ovaţionau pe Suveran în Piaţa Palatului.
***
Faptele de după deschiderea incidentelor, cu toată oroarea lor, interesează cercetările numai din punctul de vedere al identificării asasinilor.
Astfel: în timpul manifestaţiei a apărut o motocicletă, având numărul (de Bucureşti) acoperit, ocupată de doi tineri îmbrăcaţi în haine civile din care unul trăgea focuri de revolver la întâmplare. Câteva persoane au fost împuşcate.
- Dinspre Ministerul de Interne au început să tragă focuri de armă cu repetiţie. La început rafalele s-au tras în aer, mai târziu s-a tras în mulţime. Din nou au căzut morţi şi răniţi.
- Un grup de manifestanţi din apropierea clădirii noi a Ministerului de Interne a fost înconjurat de agenţi de poliţie şi agenţi politici şi împinşi cu forţa în curtea Ministerului de Interne. Acolo cei sechestraţi au fost crunt bătuţi şi reţinuţi. Publicul care a încercat să-i despresoare a fost primit cu focuri de arme.
- Manifestaţia a continuat şi în după amiaza zilei în grupuri izolate, pe străzile din preajma Palatului, împiedicată însă de detaşamente din Divizia Tudor Vladimirescu, care au tras focuri de arme.
- Numărul mare al morţilor şi răniţilor se datoreşte în cea mai mare parte gloanţelor. Ori în rândurile manifestanţilor nu erau oameni înarmaţi. Prin urmare cea mai mare parte a morţilor şi răniţilor au fost împuşcaţi de echipele de şoc înarmate aduse pentru a zădărnici manifestaţia şi de unităţile poliţieneşti şi militare cărora li s-a ordonat să deschidă focul.
***
Pentru ca instrucţia turburărilor dela 8 Noembrie 1945 să fie completă, nu este suficient să fie audiaţi fruntaşii încadraţi în P.N.Ţ. şi P.N.L., bănuiţi fără temei de a fi organizat o manifestaţie politică de partid.
S-a dovedit, nu numai din cercetările intreprinse dar şi din fotografiile luate la faţa locului, care arată competenţa publicului la manifestaţie, că elementul predominant al adunării a fost muncitorimea, militarii, femeile şi şcolarii. Ori nu aşa se prezintă o manifestaţie politică de partid.
Dar, chiar admiţând prin absurd că adunarea dela Palat ar fi fost o manifestaţie de partid camuflată, ceeace nu e cazul, ce vină ar avea partidul respectiv şi conducătorii lui pentru: camioanele cu agenţi provocatori aduse în Piaţă, pentru focurile de armă trase de unităţi înarmate, care unităţi, fie civile, fie militare nu au putut să acţioneze decât cu ştirea şi din ordinul Guvernului ?
Elementele de căpetenie pe care trebuie să le vizeze cercetările sunt:
A. – Numărul şi numele morţilor şi al răniţilor.
B. – Stabilirea exactă a identităţii celor care au ordonat asaltul echipelor din camioane.
C. – Stabilirea identităţii celor care au ordonat deschiderea nemotivată a focului asupra manifestanţilor, fără prealabilă somaţiune legală.
D. – Identificarea agenţilor politici comunişti şi a celor din poliţie care au tras în mulţime fără nici un temei.
E. – Identificarea conducătorilor şi membrilor din echipele încărcate în camioane.
F. – Identificarea celor care au bătut şi maltratat pe manifestanţi.
G. – Arestarea celor dovediţi vinovaţi.
***
Desigur că pentru a realiza o documentaţie în această materie este neapărat să fie audiaţi:
1. Invalizii care au început manifestaţia pentru Rege.
2. Cavalerii Ordinului Mihai Viteazu prezenţi la manifestaţie.
3. Răniţii care se află la spitale sau au trecut prin spitale, care sunt cei mai în măsură să dea relaţii asupra agresorilor.
4. Ofiţerii, subofiţerii şi trupa Batalionului „Ordine şi Pază” şi a Companiei speciale dela Ministerul de Interne (între cari Maior Dr. Wolski, Cpt. Bosinceanu, Lt. Ţârlea, Lt. Tomovici, Lt. Spineanu, Lt. Popa Marius, Slt. Păunescu, plutonier Grama).
5. Medicii de serviciu şi chirurgii dela spitale care au operat victimele.
6. Conducătorii Confederaţiei Generale a Muncii prezenţi la sediu în ziua de 8 Noembrie.
7. Semnatarii circularei Nr. 3279/1945 a Uniunii Patrioţilor, şefii şi subalternii lor.
8. Jandarmii din Compania 4- a Batalionul „Ordine şi Pază” (sergentul Stan şi alţii).
9. Şefii echipelor de şoc aduse cu camioane (în frunte cu Ilie Popa secretarul sindicatului, maestrul Ştefan Buzescu dela B.C., mecanicul Morărescu, Simionescu etc). –
10. Gazetarii Americani şi Englezi cari au văzut, au fotografiat şi filmat toate incidentele (Sam Brewer, Frank O Brien, Mary Thayer, Fodor, Mrkham, Rossing, Harrisson, Sally Brown) care să fie rugaţi să pună la dispoziţia justiţiei materialul adunat cu prilejul incidentelor.
(Cota: ACNSAS, Fond Penal, dos. P. 351 vol. 2 p. I, f. 86-97)
Vă mai recomandăm:
Cum petrecea Corneliu Coposu sărbătorile creştine în detenţie, urmărit pas cu pas de Securitate
Minciunile istoriei: cum a fost "pictat" Corneliu Coposu drept un mare moşier şi un trădător de ţară