Ciobanul criminal care şi-a măcelărit colegul de stână, trimis în judecată pentru omor deosebit de grav

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ciobanii aveau grijă de oile unui sibian FOTO Arhivă
Ciobanii aveau grijă de oile unui sibian FOTO Arhivă

Traian Ilie M., ciobanul criminal de 30 de ani din judeţul Sibiu, care în seara de 1 martie l-a omorât în bătaie pe colegul său de stână, în vârstă de 37 de ani, şi l-a băgat în comă pe celălalt cioban, a fost trimis în judecată.

Teribila crimă s-a petrecut la o stână din localitatea sălăjeană Cliţ, comuna Băbeni. Potrivit anchetatorilor, tragicul eveniment ar fi avut loc pe fondul unor neînţelegeri mai vechi dintre cei patru ciobani care aveau grijă de oile unui localnic, dar şi din cauza consumului de alcool. În seara cu pricina, la stână au fost, se pare, doar trei dintre cei patru ciobani. După ce şi-au terminat treaba, cei trei s-au dus să se culce – doi dintre ei într-o colibă de la stână, iar al treilea – agresorul – pe nişte baloţi de paie de afară. La un moment dat, se pare că acesta s-a trezit, a luat o bâtă şi a intrat cu ea în coliba în care dormeau ceilalţi doi şi a dat cu ea, la nimereală, în bieţii ciobani. Pe unul dintre ei l-a desfigurat omorându-l pe loc, celălalt scăpând cu viaţă, însă în stare foarte gravă, stând în comă timp de mai multe zile.

Ca o ironie a sorţii, ciobanul criminal venise, se pare, la stâna de la Cliţ cu doar două zile înainte de teribila sa faptă. Se pare că, imediat după sosirea sa în Sălaj, victima l-ar fi ameninţat în mai multe rânduri, ceea ce ar fi creat o stare conflictuală între cei doi. Potrivit primarului comunei Băbeni, Dorel Vancea, ciobanii se aflau în zonă de aproximativ două săptămâni. Ei veniseră că o turmă de oi a aparţinând unei persoane din Sibiu, acesta trimiţându-şi în fiecare an oile, în transhumanţă, prin Sălaj. "Stau în fiecare an trei - patru săptămâni, pe terenul oamenilor, cu acordul lor, bineînţeles. Niciodată nu au fost probleme. Peste două săptămâni ar fi trebuit să plece către casă", ne-a opovesteşte primarul, oripilat de cele întâmplate.
 
Citeşte şi Ciobanul criminal, arestat preventiv. El venise de la Sibiu cu două zile înainte de crimă

Cea de-a doua victimă a ciobanului criminal a ieşit din comă

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite