Vasluianul care a ales să facă sport de performanţă în Spania, deşi a fost un mare handbalist în România: „Aici îmi este apreciată munca, iar acasă eram considerat un bătrân accidentat“

Mircea Ciprian Crăiniceanu este foarte apreciat de spanioli FOTO:adevarul

Se ştie faptul că tot mai mulţi tineri au preferat, în ultimii ani, să plece din România pentru un trai mai bun departe de cei dragi. Un astfel de exemplu este şi Ciprian Crăiniceanu, un vasluian care, la 32 de ani, a devenit unul dintre cei mai apreciaţi sportivi în Spania, deşi acasă a fost unul din handbaliştii cu performanţe notabile.

Valuienii iubitori de handbal îşi aduc aminte de Ciprian, cel poreclit „Răţoi“, cu o lovitură puternică şi o disponibilitate la efort deosebită. A început să cocheteze cu acest sport pe când era în clasa a IV-a, părinţii săi fiind speriaţi de cât de anemic era. „Handbalul l-au ales părinţii mei, deoarece în afară de lupte, fotbal şi atletism nu prea mai aveai ce face în Vaslui. S-au gândit că acest sport se face în sală şi e mai uşor“, îşi începe povestea Ciprian.

A început handbalul cu profesorul Laurenţiu Cozma, actualul secund de la HC Vaslui, şi, în scurt timp, s-a dovedit unul din realele talente pentru sportivii de vârsta lui. În anul 2000, pe când avea 18 ani, vasluianul a ajuns să joace pentru Poli Iaşi, formaţie cu care, peste doar 3 ani, a promovat în Liga Naţională. Au urmat doi ani de coşmar pentru că, tocmai în meciul decisiv de promovare, a suferit o accidentare urâtă la genunchiul drept, din cauza căreia medicii l-au operat de trei ori. A revenit pe teren, însă nu mai era în aceeaşi formă, iar cei de la Iaşi au decis să renunţe la serviciile sale. 

„Aveam primă de joc de 1 milion“

A încercat să joace pentru echipa din oraşul natal, după care iar a ajuns în curtea ieşenilor, însă medicii i-au spus că nu mai poate juca la nivel de performanţă. „Mi s-a transmis de către medici să fiu mulţumit dacă mai pot să merg. Apoi, cei din conducerea echipei pentru care mi-am dat sufletul mi-au spus că sunt liber să plec. Aceasta a fost cea mai mare dezamăgire a mea“, mărturiseşte tânărul. 

A revenit la Vaslui, unde a prins o catedră de sport la Liceul cu Program Sportiv. A încercat, totuşi, să mai joace şi pentru echipa locală de handbal, Moldosin. Singura satisfacţie erau aplauzele fanilor după fiecare gol înscris, deoarece, financiar, nu avea nicio satisfacţie. „Abia dacă ne dădeau câte două mese pe zi. Era greu cu banii. Salariul îl luam cu întârziere de câteva luni. Ne mai dădeau câte o primă de joc de 1 milion (n.r.-lei vechi). Singura satisfacţie erau aplauzele spectatorilor şi felicitările oamenilor simpli pe care le primeai pe stradă“, îşi mai aminteşte Ciprian. 

În 2007, deşi începuse şi o carieră de arbitru, situaţia financiară a lui Mircea era tot mai grea. Un prieten de-al său, care venise în vacanţă, i-a propus să meargă cu el în Spania, deoarece mai avea nevoie de un coleg ca să lucreze la un club ca bodyguard. A spus „Da“ fără nicio ezitare şi aşa a ajuns departe de casă să practice o meserie la care nici nu visa. A avut şi acolo  ghinion, deoarece clubul a falimentat, dar nu şi-a pierdut cumpătul. A muncit în construcţii, în agricultură, preferând munca de jos pentru bani. A primit o nouă ofertă de bodyguard la un alt club, cel în care lucrează şi în prezent, ceea ce l-a determinat să începe să practice karatele. 

„Au început să îmi placă sporturile de contact şi chiar m-am gândit să fac performanţă din asta. În 2009 am început să practic kickboxing, iar din 2012 fac Jujutsu brazilian şi <<mixed martial arts>> (MMA)“, ne-a mai spus Ciprian. Cu o voinţă de fier, Cirprian Crăiniceanu le-a arătat spaniolilor că românii nu sunt doar ţiganii care ne fac de râs peste tot. Seriozitatea şi determinarea l-au dus pe cele mai înalte culmi. Din 2010 şi până în 2012 a fost campion în intercluburi la kickboxing. În 2012 avea să devină campion regional la Jujutsu brazilian şi, tot în acel an, vicecampion la graplling. Ultima sa performanţă a fost obţinută anul acesta, când a terminat al treilea Campionatul naţional de MMA. 

„Acasă eram considerat un bătrân accidentat“

Chiar dacă s-a integrat foarte bine între spanioli, Ciprian recunoaşte că îi mai este dor de ţară. S-ar întoarce acasă, însă, doar ca turist. Dezamăgirile trăite în România l-au făcut să aleagă în continuare Spania, ţară în care este respectat pentru ceea ce face. „Diferenţa este că în România, la 27 de ani, eram considerat un bătrân accidentat, iar aici, la 32 de ani, sunt considerat un sportiv de performanţă. Paradoxal, acum practic un sport de contact de trei ori mai dur decât handbalul. aici toată lumea e civilizată. Aş reveni acasă, dar în acest moment nu cred că e locul meu“, îşi încheie Ciprrian povestea.