Vaslui: APM Vaslui împarte pliante cu ocazia Zilei Internaţionale pentru Protecţia Stratului de Ozon
0Astăzi, cu ocazia Zilei Internaţionale pentru Protecţia Stratului de Ozon, Agenţia pentru Protecţia Mediului Vaslui va împărţi populaţiei pliante şi afişe referitoare la conştientizarea populaţiei globului cu privire la distrugerea stratului de ozon stratosferic de către emisiile chimice de natură antropică.
"Să nu uităm că sănătatea noastră, viitorul Planetei depinde de noi, de gradul nostru de implicare directă sau indirectă prin conduita pe care o avem faţă de problemele de mediu", a declarat Doina Ungureanu, purtătorul de cuvânt al APM Vaslui.
Substanţele cu efecte de distrugere a stratului de ozon sunt agenţii de răcire în frigotehnie şi agenţii de propulsare în industria cosmetic şi farmaceutică, spumele utilizate în stingătoarele de incendii, lichidele de spălare degresare în diverse domenii: curăţătorii chimice, industria electronică, industria constructoare de maşini, fungicit în industria agricolă, oxizi de azot proveniţi din activităţi antropice: arderea combustibililor în scop industrial, casnic şi pentru transport, dinamitări în sectorul minier, activităţi militare.
"În anul 1994, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a proclamat data de 16 septembrie „Ziua Internaţională pentru Protejarea Stratului de Ozon", dată care corespunde semnării în 1987 a Protocolului de la Montreal, primul acord internaţional ecologic care şi-a propus stoparea subţierii stratului de ozon şi a creat un nou tip de responsabilitate în ceea ce priveşte mediul înconjurător. În total, 196 de state au semnat acest protocol, printer ele numărându-se şi ţara noastră", a adăugat Doina Ungureanu.























































