Pedeapsa primită de un profesor din Vaslui după ce a molestat sexual două eleve în cancelarie. Judecătorii i-au interzis să mai profeseze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătoria Huşi a dispus joi, 30 martie, condamnarea unui profesor de istorie de la o şcoală gimnazială dintr-o comună pentru săvârşirea infracţiunii de coruperea sexuală a minorilor.

Judecătorii huşeni au decis condamnarea profesorului Constantin Vorobchievici (56 ani) de la Şcoala Gimnazială Berezeni la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, bărbatul fiind găsit vinovat de săvârşirea a două infracţiuni de coruperea sexuală a minorilor, una dintre fapte fiind comisă în formă continuată. 

Timp de trei ani de zile profesorul a fost obligat de judecători să respecte un program de supraveghere, să urmeze un program de reintegrare socială şi să presteze 90 de zile de muncă în folosul comunităţii. În plus, judecatării i-au interzis bărbatului să mai profeseze meseria de cadru didactic dar şi să apropie de cele două eleve molestate.

”Interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a fi tutore sau curator, de a exercita profesia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii (cadru didactic), de a comunica prin orice mijloace şi de a se apropia la o distanţă mai mică de 300 m de persoana vătămată pe o perioadă de 4 ani”, se arată în hotărârea pronunţată de Judecătoria Huşi joi, 30 martie.

În plus, magistraţii Judecătoriei Huşi l-au obligat pe Constantin Vorobchievici să achite celor două eleve daune morale în cuantum de 15.000, respectiv 10.000 lei. Sentinţa nu este definitivă.

Eleve de 12-13 ani, molestate sexual în cancelarie

Constantin Vorobchievici, cadru didactic de istorie, titular la Şcoala Gimnazială din Berezeni, este acuzat că a corupt sexual două eleve, de 12, respectiv 13 ani, de la şcoala din satul Rânceni. 

Potrivit anchetatorilor, minorele, eleve de clasa a VII-a şi a VIII-a erau ademenite în cancelarie, unde profesorul le mângâia pe sâni, în zonele intime şi le-ar fi făcut propuneri indecente. În schimb le oferea copilelor bani pentru dulciuri. 

Totul a ieşit la iveală în această vară, când una dintre fete şi-a făcut curaj şi a povestit părinţilor cum a scăpat cu fuga din cancelarie. Imediat ce au aflat, părinţii au mers direct la Poliţie. Profesorul Vorobchievici este divorţat şi, după izbucnirea scandalului, a acuzat că de fapt la mijloc ar fi forba de o răzbunare a unor profesori- colegi, că el nu s-ar fi atins de copile.

”Nu e adevărat, Parchetul va rezolva asta. Eu plec din şcoala asta când vreau eu, nu când vrea altcineva. Am 31 de ani de când sunt la şcoala asta, doar aici am lucrat în învăţământ şi nu s-a întâmplat aşa porcărie. Asta e ura personală plecată de mulţi ani, între mine şi profesorul Moraru şi e incitare din partea doamnei Ungureanu la adresa unor părinti”, declara în luna iulie profesorul Vorobchievici.  

Inculpat, în faţa elevilor

În urma declanşării cercetărilor, poliţiştii huşeni, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă, au adunat probe care îl incriminează pe profesorul Vorobchievichi.

”Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Huşi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Vorobchievici Constantin, în sarcina căruia s-au reţinut fapte care se circumscriu infracţiunii de corupere sexuale a minorilor. Au fost identificate două părţi vătămate. În sarcina inculpatului s-au reţinut două fapte de corupere sexuală a minorilor, fapte comise în perioada ianuarie 2014 - ianuarie 2015, respectiv ianuarie 2016, una dintre fapte fiind în cormă continuată”, a declarat pentru ”Adevărul” procurorul Antoanela Pălie, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Huşi. 

După trimiterea în judecată Constantin Vorobchievici a continuat să profeseze la şcolile din comuna Berezeni.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite