Moş Crăciun a venit la copiii de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă din Negreşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii vasluieni au făcut o tradiţie ca în fiecare an, în preajma sărbătorilor de iarnă, să îl ajute pe Moş Crăciun şi să ofere copiilor de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă din Negreşti sacoşe pline cu bunătăţi.

Această unitate de învăţământ se află sub tutela Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui încă din anul 1990, iar în fiecare an, atât de Crăciun cât şi cu prilejul altor sărbători, poliţiştii încearcă să aducă un strop de fericire pe chipurile şi în inimile acestor copii.

„Prin prezenţa poliţiştilor în mijlocul lor, am dorit să le arătăm că nu sunt singuri şi că nu au fost uitaţi de Moşu’, nici în acest an“, ne-a spus Mihai Carp, şeful IPJ Vaslui.

Poliţiştii le-au oferit celor 160 de copii ai centrului cadouri, acestea fiind date din inimă astfel încât şi ei să se bucure de spiritul şi magia Crăciunului.

Drept răsplată, cei mici au pregătit un programul artistic cu urături, colinde şi alte obiceiuri de iarnă.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite