FOTO Accident groaznic în apropiere de Albiţa, după ce un şofer ucrainean a adormit la volanul unui Jaguar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cele două autoturisme s-au izbit frontal
Cele două autoturisme s-au izbit frontal

Autorităţile din Vaslui au declanşat planul roşu de intervenţie în urma unui grav accident rutier produs în apropiere de Vama Albiţa. Două autoturisme s-au lovit frontal după ce unul dintre şoferi a adormit la volan.

Accidentul violent a avut loc la limita judeţului Vaslui cu Iaşi, pe raza comunei Drânceni, la aproximativ un kilometru de Vama Albiţa. Din primele cercetări, un cetăţean ucrainean, aflat la volanul unui autoturism Jaguar, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare după ce ar fi adormit la volan şi a pătruns pe contrasens lovindu-se frontal cu un autoturism Chrysler, înmatriculat în Republica Moldova, care circula din sens opus.

Impactul dintre cele două maşini a fost deosebit de violent. La faţa locului au fost trimise o autospecială pentru descarcerare, trei ambulanţe tip B2 (EPA), o ambulanţă tip C1 (TIM) şi o autospecială transport persoane şi victime multiple (ATPVM), precum şi o ambulanţă tip B2 aparţinând SAJ Vaslui. O victimă a fost încarcerată şi se afla în stare de inconştienţă, la sosirea echipajelor de intervenţie. 

”Persoana încarcerată şi inconştientă, după descarcerare a primit îngrijiri medicale la faţa locului şi a fost transportată cu un elicopter SMURD la Spitalul Sf. Spiridon din Iaşi. Un cetăţean ucrainean care prezenta multiple traumatisme a fost transportat în stare de conştienţă la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui. Celelalte cinci victime au fost transportate la Compartimentul de Primiri Urgenţe a Spitalului Municipal "Dumitru Castroian" Huşi, acestea fiind diagnosticate cu multiple traumatisme in urma unui accident rutier„, au precizat reprezentanţii ISU Vaslui. 

În total, şapte persoane au fost rănite, în starea cea mai gravă aflându-se un pasager din autoturismul Chrysler, pentru care s-a solicitat intervenţia unui elicopter SMURD la faţa locului. Acesta a fost transportat la o clinică din Iaşi, în stare gravă, ceilalţi pasageri fiind dirijaţi pentru acordarea îngrijirilor medicale la spitalul din Huşi.

accident
Imagine indisponibilă
Imagine indisponibilă
accident albita
Vaslui



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite