Episcopul de Huşi, prezent la şedinţa Sinodului. „A mers la DNA, fără să se consulte cu nimeni. L-am sfătuit să se retragă din funcţie, dar a refuzat“
0PS Corneliu, episcopul Huşilor, protagonistul scandalului sexual fără precedent care a zguduit Biserica Ortodoxă Română (BOR) este prezent astăzi la reşedinţa Patriarhală, unde are loc şedinţa de lucru a Sfântului Sinod.
Îndemnat să se retragă din funcţie, cel puţin până la clarificarea situaţiei sale, episcopul Huşilor a refuzat. În cadrul şedinţei Sinodului urmează a fi constituite comisiile care în vor ancheta pe episcopul Corneliu. Potrivit reprezentanţilor Patriarhiei Române, înaltul prelat de la Huşi îşi mai poate anunţa retragerea din funcţie până mâine. În caz contrar, acesta urmează a fi cercetat de Consistoriul Arhieresc, creându-se astfel un caz fără precedent, PS Corneliu fiind primul ierarh BOR cercetat pentru fapte grave de imoralitate.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, retragerea din funcţie, din proprie iniţiativă, ”ar fi simplificat foarte mult lucrurile”, pentru că şi aşa imaginea Bisericii a fost profund afectată de acest caz.
”El a fost sfătuit să se retragă. Personal i-am transmis lucrul acesta prin intermediul purtătorului de cuvânt, care şi-a luat inima în dinţi şi i-a transmis sfatul nostru. Nu a făcut-o până acum. Mai are timp s-o facă şi astăzi sau mâine, dar, personal, nu cred că o va face. Oricum, este tardiv şi chiar dacă ar face-o ancheta nu se va opri aici, pentru că în filmul respectiv este implicată şi o a doua persoană şi mai ştim că există şi un caz foarte grav de şantaj, încă trei clerici din Episcopia Huşilor sunt în acest moment anchetaţi de DNA. Aşadar, ancheta pentru o faptă de imoralitate va continua", a declarat Vasile Bănescu.
Cei 53 de membri ai Sfantului Sinod reuniţi la reşedinţa Patriarhală nu au avut voie să intre în sala de şedinţe cu telefoane mobile sau alte mijloace de comunicare, pentru a se asigura confidenţialitatea întrunirii. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a precizat că o decizie definitivă în cazul episcopului de Huşi nu va fi luată în cadrul şedinţelor Sfântului Sinod de joi şi vineri, deoarece trebuie respectaţi mai mulţi paşi procedurali.
”Este un film explicit”
”Mâine nu se poate decide excluderea din cler a episcopului de Huşi, pentru că din toate punctele de vedere pentru maximum de obiectivitate într-o judecată, conform principiului celebru să asculţi şi cea de-a doua parte, are dreptul să se apere. Va avea această posibilitate pe parcursul convocărilor la care a va fi supus de către Consistoriul arhieresc, va trebui să aducă probe concrete împotriva învunuirilor care i se aduc. Aceste învinuiri sunt foarte concistente. A apărut deocamdată doar unul dintre cele opt filme confiscate de DNA. Acest film este un film explicit. Preasfinţitul Corneliu susţine în continuare că ar fi un film trucat. Nu este datoria noastra a celor care l-am vazut să dovedim faptul că este veridic sau nu. Noi am mărturisit ceea ce am văzut. Este datoria lui să vină cu argimente factuale în urma unei analize, pe care am înţeles că a şi cerut-o, de expertizare a acestui film. Aşadar este datoria celui care este învinuit să se apere”, a precizat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.
Vasile Bănescu a subliniat că cei care îl vor judeca pe episcopul Huşilor o vor face ”cu maximimă obiectivitate, cu toată înţelegerea, pentru că Biserica nu este o instituţie punitivă, ci este o instituţie care doreşte îndreptarea celui care ajunge într-o asemenea situaţie şi într-o asemenea greşeală”.
Dincolo de scandalul sexual, în care prelatul de la Huşi este acuzat de relaţii sexuale cu alţi clerici, PS Corneliu este acuzat că a încălcat cutuma atunci când a depus plângere la DNA împotriva celor trei preoţi care îl şantajau cu filmările compromiţătoare.
”A mers la DNA de capul lui, fără să se consulte cu nimeni”, a explicat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei. În opinia acestuia, cea mai aspră consecinţă care poate rezulta din tot ce se întâmplă în aceste zile, este excluderea din cler.
”Acest lucru (excluderea din cler n.r.) va fi discutat în Consistoriul Arhieresc , până atunci nu putem decât să urmărim cursul firesc al acestor proceduri, necesare pentru asigurarea obiectivităţii judecăţii. Ceea ce constituie deja o pedeapsă pentru episcopul de Huşi este suspependarea lui totală din funcţiile pe care le deţine, din atribuţiile pe care le are. Acestea vor rămâne suspendate, nu mai are voie să slujească, nu mai are voie să îşi împlinească îndatoririle pe care le avea anterior şi după încheierea lucrărilor Sfântului Sinod va rămâne suspendat până la clarificarea totală a cazului său în Consistoriul Arhieresc”, a conchis Vasile Bănescu.
Mai puteţi citi: