Copil de 13 ani găsit mort în locuinţă: „Casa era plină de fum. Tatăl nu a putut explica ce s-a întâmplat”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ambulanta

Un copil de 13 ani, din localitatea vasluiană Blăgeşti, a fost găsit mort în casă, joi după-amiază, de către un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă solicitat să acorde ajutor minorului aflat în stare de inconştienţă.

 Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui, tatăl copilului a sunat la numărul de urgenţă 112 şi a cerut sprijinul unui echipaj medical care să intervină pentru salvarea fiului său, aflat în stare de inconştienţă.

Bărbatul a afirmat faţă de operatorul din dispecerat că băiatul de 13 ani ar fi fost electrocutat, însă nu ştie în ce condiţii.

”În momentul în care echipajul medical a ajuns la locuinţa indicată, copilul era decedat, iar casa era plină de fum. Tatăl nu a putut explica ce s-a întâmplat şi ce anume ar fi condus la moartea fiului său. În consecinţă, a fost sesizată Poliţia pentru a lămuri condiţiile în care a survenit decesul minorului”, a precizat medicul Dan Ungureanu, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Vaslui.

Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui au declanşat o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs tragedia. Criminaliştii aşteaptă concluziile medicilor legişti care urmează să stabilească, în urma efectuării necropsiei, cauzele decesului.

Vaslui

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite