Ce ipoteză au medicii în cazul deceselor și al îmbolnăvirilor în masă al pacienților de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Au apărut noi date în ancheta care vizează morțile suspecte de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni, după ce pacienții au mâncat pește primit de pomană de la o mănăstire și conserve de pește servite de unitatea medicală.

Starea pacienților de la spitalul din Murgeni este stabilă FOTO Facebook
Starea pacienților de la spitalul din Murgeni este stabilă FOTO Facebook

Specialiștii de la Institutul de Medicină Legală din Iași au verificat dacă pacienții de la Murgeni au fost expuși la o substanță cu potențial toxic, cum ar fi pesticidele, nitrați, nitriți, alcool sau medicamente în doze foarte mari.

Analizele toxicologice la probele prelevate de la pacienții Spitalului de Psihiatrie Murgeni au ieșit negative, astfel că a fost exclusă varianta ca pacienții să fi ingerat o substanță periculoasă care să fi provocat moartea a trei oameni și probleme intestinale altor zeci de bolnavi.

Medicii cred astfel că sursa infecției ar putea fi o bacterie. Rezultatele probelor biologice nu au venit încă. Acestea vor arăta cu exactitate ce a provocat toxiinfecția alimentară de la unitatea medicală din Murgeni.

Medicii au acum mai multe variante de lucru. Una dintre ele ar fi ca o persoană bolnavă care a manipulat mâncarea să fie sursa infecției, dar este luată în calcul și varianta ca o persoană să nu se fi spălat pe mâini sau să nu fi purtat mănuși.

Starea pacienților internați este stabilă, dar medicii îi vor mai ține o perioadă în spital pentru supraveghere.

Directorul adjunct al DSVSA Vaslui, Nelu Munteanu, a declarat în exclusivitate pentru „Adevărul” că și spitalul de Psihiatrie din Murgeni a fost amendat pentru „încălcarea normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor privind demonstrarea trasabilității produselor la producerea, prelucrarea, distribuția, punerea pe piață sau comercializarea alimentelor sau a hranei pentru animale”.  

Sancționarea unității medicale s-a făcut în baza articolului 6, alineatul a, punctul 10 din HG 984/2005, care prevede o amendă de 12.000 de lei.

Inspectorii DSVSA Vaslui au amendat mănăstirea Florești cu 40.000 de lei pentru nerespectarea nornelor sanitar-veterinare, au pus sub sechestru 100 de kilograme de pește Pangasius pe care l-au găsit în bucătăria mănăstirii și au ridicat 1.000 de conserve de pește din incinta spitalului din Murgeni.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite