Arca lui Noe, între legendă şi adevăr. Misterul potopului biblic care a inflamat mintea cercetătorilor timp de secole

0
0
Arca lui Noe FOTO elldor.info
Arca lui Noe FOTO elldor.info

“Crede şi nu cerceta”, sintagma invocată de preoţi şi profesori de religie, nu a fost luată în seamă nici de crendicioşi, cu atât mai puţin de oamenii de ştiinţă în privinţa arcei lui Noe. Dovezi ale existenţei potopului biblic, invocate în Cartea Creaţiunii, au fost puse sub semnul întrebării de-a lungul istoriei.

Scriitorul Jerome Clark, autorul “Enciclopediei fenomenelor inexplicabile – enigmele universului”, carte scrisă după trei decenii în studiul  faptelor şi fenomenelor anormale, a acordat un capitol în care a concentrat tot ce se ştie despre Arca lui Noe.

Se ştie că în Cartea Craţiunilor se povesteşte că familia lui Noe  a salvat pe o arcă toate vietăţile pământului de marele potop. La finalul unei călătorii de 40 de zile şi 40 de nopţi a eşuat pe vârful muntelui Ararat. Din Biblie reiese că  evenimentul a avut loc în anul 2345 înaintea erei noastre, iar “Creaţiunea” a fost scrisă 1.500 de ani mai târziu.

“Dacă Potopul nu s-a petrecut, înseamnă că Noe nu a existat iar Biblia nu este infailibilă. Majoritatea savanţilor cred că legenda trebuie luată în consideraţie în contextul multiplelor istorii care circulă în lumea întreagă despre un potop uriaş şi cei aleşi să-I supravieţuiască. Totuşi, aceste istorii nu constituie dovada unui potop universal. Se pare că ele sunt rezultatul inundaţiilor locale cu effect devastator care, dacă nu au cuprins lumea întreagă, au afectat spaţiul în care trăiau victimele”, a notat Clark.

În fapt, muntele Ararat există, fiind de fapt vechiul nume al Armeniei. Mai precis, există doi munţi cu acelaşi nume:  Marele Ararat (16.900 picioare înălţime) şi Micul Ararat (12.900 de picioare înălţime). Aceştia sunt legaţi de o şea muntoasă înaltă de 7.000-8.000 de picioare şi se întind în extremitatea estică a Turciei, de-a lungul frontierelor cu Armenia şi Iran.

Coranul menţionează că arca s-a oprit pe muntele Judi pe care îl situează în sudul Araratului. În secoul I e.n., istoricul Flavius Josefus, considera că epava ar trebui căutată la Haran, localitate turcească în apropiere de graniţa cu Siria. Alţi cronicari dau alte puncte unde ar fi eşuat arca, majoritatea fiind situate în Turcia, dar şi în Armenia, Iran şi chiar Grecia.

Expediţii pe Ararat în căutarea dovezilor

Sir  John Mandeville, autorul unor cărţi de călătorie realizate după expediţii făcute îa perioada 1357 – 1371, susţinea că Arca lui Noe se vede atunci când cerul e senin. În 1670, olandezul Jan Struys susţinea că a primit de la un ermit, după ce a fost capturat tâlhari armeni, o bucată de lemn negru şi tare şi o “piatră scânteietoare”, ambele piese fiind luate de pe Arca lui Noe.

În secolul XIX, o sumedie de cercetători au făcut expediţii pe muntele Ararat în căutarea navei eşuate după Potop dar niciunul nu a găsit nimic. Profesorul James Bryce, de la Universitatea Oxford,  a descoperit în 1876 a găsit un lemn lung de aproape 4 picioare în apropiere de vârful Marelui Ararat despre care a afirmat că este un fragment din arcă.

În 1892, arhidiaconul bisericii caldeene John Joseph Nouri afirma chiar că a urcat la bordul acesteia şi că arca ar fi avut lungimea de 300 de coţi. În deceniile care au urmat a crescut numărul expediţiilor în căutarea dovezilor existenţei Arcei lui Noe, majoritatea soldându-se cu rezultate dezamăgitoare.

Magnatul francez Fernand Navarra a iniţiat în 1952 o expediţie şi s-a întors din călătorie cu mai multe eşantioane de lemn care au fost supuse testelor. Primele analize au reliefat că lemnul este vechi de 5.000 de ani. Când s-au făcut teste amănunţite s-a spulberat orice iluzie. Lemnul avea, de fapt, o vechime mult mai mică, fiind datat din anul 800 e.n.

“De atunci au fost organizate şi alte expediţii. Cea mai mare parte a fondurilor au fost oferite de  surse fundamentaliste care nădăjduiau că dovedind acurateţea  relatării cuprinse în Creaţiune despre Arca lui Noe, lucrul acesta va întări credibilitatea şi în restul faptelor  curpinse în cartea respectivă. Din nefericire, informaţiile oferite nu au fost nici corecte, nici credibile”, a concluzionat Jerome Clark.

Un alt pasionat cercetător al fenomenelor anormale, Charles Fort, are o părere apropiată celei emise de Clark: “Sunt de accord că orice persoană care e convinsă de existenţa relicvelor din Arca lui Noe nu are decât să urce pe muntele Ararat unde poate găsi ceva despre care poate pretinde că este o parte din epavă, poate pietrificată. Iar cine crede că s-a comis o eroare şi că muntele este cu adevărat ceea ce se susţine a fi, nu are decât să urce pe creasta lui şi va dovedi că pământul cel mai virtuos care a existat vreodată a fost Pământul Sfânt”.

Vaslui


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri