Turnu Severin: Accident grav la Dumbrava
0Patru tineri au scăpat ca prin minune în urma accidentului în care au fost implicaţi
Patru tineri din Mehedinţi au ajuns la Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin cu mai multe leziuni la mâini şi cap în urma unui accident produs, ieri, în comuna Dumbrava.
Şoferul în vârstă de 21 de ani s-a urcat la volan fără permis de conducere şi s-a oprit frontal într-un pom de pe marginea străzii.
Numai o minune a făcut ca cei patru tineri, printre care şi un minor de 13 ani să nu îşi piardă viaţa.
Din spusele martorilor, şoferul mergea cu o viteză foarte mare şi nu ar fi prima dată când se urcă la volan, ignorând faptul că nu are permis de conducere.
În urma impactului toţi cei patru băieţi au rămas prinşi în maşină, fiind nevoie de intervenţia pompierilor pentru descarcerare.
După ce îşi va reveni, şoferul va trebui să dea socoteală pentru fapta sa.