Nepoata primului director al Palatului Culturii „Teodor Costescu” face o donaţie importantă de carte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Descendentă dintr-o familie de luptători anticomunişti, Mihaela Ciobotea, nepoata părintelui Coriolan Iosif Buracu, una dintre marile personalităţi ale Văii Almăjului din Banatul muntos, a făcut o importantă donaţie de carte (aproape 4.500 de cărţi) pentru Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta Turnu Severin.

Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta Turnu Severin a primit o importantă donaţie de carte de aproape 4.500 de exemplare şi două corpuri de bibliotecă din stejar de la Mihaela Ciobotea, nepoata lui Coriolan Iosif Buracu, primul director al Palatului (1924-1929) şi fiica lui Mihai Buracu, fost deţinut politic şi senator de Mehedinţi din partea Convenţiei Democrate din România în legislatura 1992-1996. Biblioteca a fost proprietatea preotului Coriolan Iosif Buracu, iar cărţile au aparţinut lui Mihai Buracu, un mare pasionat de literatură.

„La momentul acesta donaţia constă în două corpuri de bibliotecă din stejar, foarte vechi, au peste 100 de ani şi au aparţinut bunicului meu , le-a plimbat prin ţară în întreaga sa viaţa. Făceau parte din zestrea familiei, au rămas în proprietatea tatălului meu şi am considerat că acum este momentul să le împart cu comunitatea în care şi bunicul şi tata au activat”, a spus Mihaela Ciobotea.

Concret, este vorba de 4.368 de cărţi foarte valoroase, de beletristică, foarte multă istorie, critică literară, filozofie, eseuri, albume de artă.

image

FOTO Mihaela Ciobotea

Este un gest deosebit, pe care donatoarea îl face în memoria bunicului său, Coriolan Iosif Buracu, fost preot militar în primul şi al doilea razboi mondial, primul deţinut politic transilvănean la începul războiului de întregire şi primul cu care a început urgia comunistă în Făgăraş. În anul 1924, Teodor Costescu îl cheamă pe marele patriot, preotul Coriolan Buracu din Banat, să primească „postul de primul director al măreţului Palat Cultural din Tr. Severin”.

„Domnul Costescu chiar a spus că Palatul a fost ridicat ca un simbol al unităţii tuturor românilor şi a ţinut să aducă o personalitate din partea cealaltă de graniţă care să desăvârşească acest arc”, a mai adăugat Mihaela Ciobotea.

În memoria primului director al prestigioasei instituţii culturale din sud-vestul României, conducerea Palatului Culturii Teodor Costescu va amenaja o sală de lectură „Coriolan Iosif Buracu””, evenimentul de inaugurare fiind programat la sfârşitul lunii noiembrie, când se vor sărbători Zilele Palatului.

„Iniţiativa a aparţinut domnului director Sorin Vidan, dumnealui m-a abordat în ideea de a face o sală muzeală dedicată primului director al Palatului, Coriolan Iosif Buracu, în care ne străduim să readucem o părticică din personalitatea bunicului şi, bineînţeles, a familiei în general” a mai spus Mihaela Ciobotea.

Cei care vor păşi pragul acestei săli muzeale vor putea vedea şi valiza de campanie a preotului militar Coriolan Iosif Buracu, cu care a fost în cel de-al doilea război mondial, pe capacul căreia se observă o cruce şi însemnele Ministerului Apărării Naţionale. Este un alt obiect valoros, pe care Mihaela Ciobotea l-a donat, de asemenea, Palatului.  Actul de donaţie a fost semnat pe 25 octombrie a.c., o zi cu o semnificaţie deosebită pentru poporul român, Ziua Armatei Române, pe care preotul militar Coriolan Iosif Buracu a slujit-o cu multă credinţă.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite