FOTO VIDEO A început petrecerea la Turnu Severin. În această seară Niculina Stoican urcă pe scenă
0
Severinenii au parte la acest sfârşit de săptămână de o petrecere pe cinste, udată din plin de bere, organizată de Primăria oraşului la Pădurea Crihala. Startul la distracţie s-a dat vineri seara, când un alai de tineri a străbătut oraşul, însoţit de fanfara oraşului.
La Pădurea Crihala, Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin organizează în zilele de 11-13 iulie prima ediţie a a festivalului berii „Drobeta Beer Fest”.
Berarii şi-au întins corturile în parcarea de lângă pădure, la fel şi comercianţii de mici, purceluş la proţap, peşte şi alte bunătăţi tradiţionale. Au venit şi producători şi meşteri populari din diverse zone ale ţării, cu tot felul de produse tradiţionale, astfel că severinenii pot pleca acasă cu un vas de lut ori cu o ie cusută la mână.
Şi pentru cei mici, comercianţii au întins pe tarabe dulciuri de tot felul, de la vată pe băţ, alviţă, rahat, gogoşi până la cozonacul secuiesc. Preţurile sunt piperate, dar comercianţii garantează că produsele lor merită toţi banii.
Atmosfera este întregită de muzică de calitate şi pe toate gusturile. Zilele festivalului vor fi animate şi de petreceri, momente artistice susţinute atât de interpreţi din folclorul tradiţional românesc, cât şi trupe etno dance şi pop rock. Cap de afiş ai evenimentului vor fi interpreţi renumiţi de muzică populară din regiunea Olteniei, dar şi trupe de muzică uşoară. Printre cei care vor urca pe scena de la pădure pentru a susţine concerte îi regăsim pe Niculina Stoican, Vasilca Dinu, Petrică Mîţu Stoian, Olguţa Berbec sau Irina Zoican. Trupa Compact revine după foarte mulţi ani la Drobeta Turnu Seveirn şi va susţine un concert sâmbătă seara.
Vineri, 11 iulie 2014
Niculina Stoican
Taraful Ghiţă Brancu
Maria Rotaru
Marcu Nicolici
Oana Radu
Sâmbătă, 12 iulie 2014
Vasile Ciobanu
Sanda Argint
Vasilică Dinu
F. Charm
Compact
Duminică, 13 iulie 2014
Petrică Mâţu Stoian
Olguţa Berbec
Irina Zoican
Ovidiu Homorodean
Taraful Nicu Spătaru
Româncuţele
Proconsul







