FOTO / Turnu Severin: Persoanele cu handicap rămân fără însoţitori. Primăria Strehaia nu mai are bani să-i plătească

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

O decizie fără precedent în Mehedinți scoate din minţi asistenţii persoanelor cu handicap grav din Strehaia. Primăria a hotărât disponibilizarea acestora, pentru că nu-i mai poate plăti.

Dacă 65 de oameni suferinzi din oraş nu şi-au mai primit indemnizaţiile din luna iulie, 40 de însoţitori ai lor nu şi-au luat drepturile încă din iunie. Din păcate, edilul şef al urbei nu întrevede nicio speranţă de achitare a acestor drepturi din bugetul primăriei.

image

„Noi, din veniturile proprii, nu avem nicio speranţă. Pentru prima dată, am contribuit în 2010 cu 105.000 lei pentru plata acestor indemnizaţii. Am sperat ca la rectificarea bugetară din august să ne fie trecuţi cei 300.000 lei de la ajutorul social pe care-i aveam în plus la indemnizaţiile asistenţilor personali, dar ni s-au luat de tot”, a declarat Sîmion Burcu, primarul oraşului Strehaia. 

Îngrijorare din partea beneficiarilor
Vestea că vor fi trimişi în şomaj i-a adus în pragul disperării pe beneficiari. Situaţia este disperată, mai ales pentru cei care nu au niciun alt venit. Este şi cazul familiei Staicu, din Lunca Banului.

Ramona Staicu ne arată cutiile medicamentelor pe care le-a luat, pentru ea şi fiica sa, în ultimii doi ani

image

Trei oameni, mama- bolnavă de astm, cu un plămân, fiica de 31 ani, cu retard mental şi sindrom Dawn şi tatăl, asistent personal al fiicei trăiau până acum din ajutorul de la primărie.

Banii nu i-au văzut de trei luni, dar vestea că va fi trimis în şomaj a fost un şoc pentru capul familiei. “Vă rog să mă credeţi, când a primit această hârtie de la primărie, a plecat să se spânzure pe marginea apei.

L-am căutat două ore, nu ştiam unde s-a dus, că are 62 de ani. Cu ce trăim noi acum, că fetei îi trebuie medicamente. Suntem condamnaţi la foamete şi moarte”, ne-a spus Ramona Staicu (50 ani), mama fetei ţinutită la pat. Femeia speră ca edilii să revină asupra deciziei şi ameninţă că în caz contrar va apela la gesturi extreme.

Ramona Staicu ne arată notificarea prin care soţul ei a fost anunţat de concedierea colectivă

image

Concedierea, propusă pentru 1 noiembrie
Primăria Strehaia a anunţat deja ITM şi AJOFM Mehedinţi că începând cu 1 noiembrie, va face o concediere colectivă, motivul fiind lipsa creditelor bugetare pentru plata salariilor asistenţilor personali.

„Este o notificare de concediere colectivă. Concedierea va avea loc, după cele spuse de dânşii, începând cu data de 1 noiembrie 2010. Până atunci, probabil se vor mai face demersuri pentru diminuarea numărului de persoane ce urmează a-şi pierde locurile de muncă”, ne-a spus Sorin Marinescu, purtătorul de cuvânt al AJOFM Mehedinţi.

Ramona Staicu speră ca edilii să revină asupra deciziei de a concedia însoţitorii persoanelor cu handicap grav

image

Numărul persoanelor cu handicap grav cu asistent personal din Strehaia creşte de la an la an, iar banii sunt tot mai puţini.

Pentru plata persoanelor cu handicap şi a însoţitorilor acestora era nevoie de 300.000 lei, exact suma returnată de instituţie bugetului la ultima rectificare.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite