Două șoferițe rănite și trei mașini avariate, după ce una dintre conducătoare a ignorat un indicator
0O șoferiță a ignorat indicatorul care o obliga să oprească mașina într-o intersecție din Drobeta-Turnu Severin și a izbit un alt autoturism, la volanul căruia se afla o altă femeie. Ambele femei sunt rănite, iar în urma impactului a rezultat avarierea a trei mașini.

S-a întâmplat marți după-amiază, la intersecția străzilor George Coșbuc și Ștefan Odobleja.
„La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier care au stabilit faptul că o femeie în vârstă de 30 ani, din Drobeta-Turnu Severin, nu ar fi respectat semnificația indicatorului Oprire și a intrat în coliziune cu un autovehicul condus de către o femeie în vârstă de 46 de ani, din municipiul Drobeta-Turnu Severin, ocazie cu care acest autovehiculul a fost proiectat într-un un alt autoturism staționat regulamentar pe strada George Coșbuc”, explică IPJ Mehedinți.
Ambele șoferițe sunt rănite
„În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a celor două femei, acestea fiind transportate la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate”, mai precizează ISU Mehedinți.

Conducătorii au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Amintim că, tot marți, patru tineri, trei bărbați și o femeie, au scăpat ca prin minune cu viață, după ce mașina în care se aflau s-a făcut zob pe DN6, la intrare în localitatea giurgiuveană Ghimpați. Autoturismul s-a izbit violent de o altă mașină.
Tragedie pe A2
Un teribil accident a avut loc luni seară, pe Autostrada Soarelui. Un pieton a murit, după ce a fost lovit de mai multe autoturisme pe autostrada A2, în zona municipiului Medgidia.
"Pe sensul către litoral al autostrăzii A2 Bucureşti-Constanţa, la kilometrul 181, în zona localităţii Medgidia, judeţul Constanţa, un pieton care se afla pe suprafaţa de rulare a fost acroşat de mai multe autoturisme, acesta suferind răni incompatibile cu viaţa", se precizează într-un comunicat transmis de Centrul Infotrafic.