Directorii și inspectorii din învăţământ învaţă să fie şefi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

60 de cadre didactice cu funcţii de conducere din Mehedinţi, Dolj şi Gorj, participă la un curs de management educaţional.

Cursul oferit de Casa Corpului Didactic Mehedinţi se adresează cadrelor didactice care sunt în funcţie de conducere  sau care aspiră la o funcţie de conducere din perspectiva dezvoltării şi împlinirii profesionale.

În ţară, există doar câteva instituţii care furnizează acest tip de instruire. 

Directorii care vor să aibă în autobiografie trecut managementul educațional vin tocmai din zonele învecinate judeţului Mehedinţi. “Misiunea Casei Corpului Didactic Mehedinți este de a promova inovația și reforma în educație.

Prin perspectiva noii legi, acest curs se adresează acelora care doresc să devină directori sau care sunt directori în acest moment.

Întrucât cursul ”Management educațional” are 90 de credite, cursanții din județele Mehedinți, Dolj, Caraș-Severin și-au îndreptat atenția către ofertele noastre”, ne-a spus Lăcrămioara Broscăreanu, directorul instituţiei.

Pe baza unui contract încheiat cu CCD Mehedinţi, directorii plătesc 90 de lei, timp de trei luni, și învaţă cum să conducă eficient unităţile de învăţământ. Consilierea în carieră, tendinţe în politicile educaţionale europene, mangementul de proiect şi cel al resurselor sunt doar o parte din temele abordate în cadrul acestui curs.

Numărul mare de solicitări au determinat acreditarea acestui tip de instruire specifică directorilor şi inspectorilor până anul viitor.

“În această zonă, doar județul Mehedinți are acest tip de curs. A fost acreditat pentru prima dată în 2004, a fost agreat de cursanții din județul Mehedinți.

Datorită faptului că a fost extrem de solicitat a fost reacreditat în 2008. Până în 2012, există această acreditare și este firesc ca neexistând altă alternativă pentru obținerea competențelor manageriale în zonă să avem cursanți și din județele învecinate”, a adăugat directorul Casei Corpului Didactic Mehedinți.


Directorii de școală învață lucruri noi
“În etapa actuală în învățământul românesc și în cel european se produc modificări mari legate de managementul educațional și acest curs ne prinde foarte bine celor care conducem unități din învățământul preuniversitar.

A conduce o școală și a obține rezultate implică cunoștiințe din toate domeniile”, ne spune Benga Ion, director adjunct al Liceului "Mircea Eliade" din Reșița.

Chiar dacă ocupă o funcție de conducere, directorul unității de învățământ din Reșița este surprins de noutățile pe care le-a aflat la curs. “Diferențe există pentru că vorbim de viitor, viitorul este acela care ne oferă surprize  mari de tot, una dintre surprize a fost aceasta produsă la examenul  de bacalaureat, care a fost una neplăcută pentru elevi și pentru familie.

Cred că vom găsi soluții ca alături  de familie și de copii, cei trei factori  care participă la educația tinerei generații să schimbe atitudinea pentru școală, prezența la ore și examenul la care trebuie să participăm și să nu furăm”, mai spune el.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite