Contrabanda rămâne în topul infracţiunilor constatate de poliţiştii de frontieră mehedinţeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii de frontieră mehedinţeni supraveghează frontiera cu Serbia FOTO Corina Macavei
Poliţiştii de frontieră mehedinţeni supraveghează frontiera cu Serbia FOTO Corina Macavei

Potrivit unei evaluări a rezultatelor obţinute de Poliţia de Frontieră Mehedinţi în anul 2012, poliţiştii de frontieră au desfăşurat  514 acţiuni proprii cu 1164 misiuni desfăşurate în scopul contracarării fenomenului infracţional.

De asemenea, au fost organizate 416 acţiuni cu 832 misiuni în cooperare cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice: IPJ Mehedinti, IJJ Mehedinţi, SIPI Mehedinţi, DRV Craiova, Biroul Vamal PF I, Inspecţia Piscicolă, ARR, AND.

“Dinamica situaţiei operative s-a caracterizat prin amplificarea traficului de ţigări în special, dar şi a altor produse acizabile, introducerea în ţară de mărfuri contrafăcute sau interzise la deţinere, contrabandă, folosirea de documente false sau falsificate, încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală, trafic cu autoturisme de lux furate, braconajul piscicol”

a precizat comisarul şef Valeriu Pera, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi. În urma acţiunilor desfăşurate de poliţiştii de frontieră mehedinţeni, au fost sancţionate contravenţional 749 de persoane, valoarea aplicată a acestor sancţiuni ridicându-se la 278275 de lei.

Peste 400 de infracţiuni înregistrate

Au fost înaintate Parchetului 141 cauze penale, în care sunt cercetate un număr de 153 de persoane şi au fost înregistrate un număr de 457 de infracţiuni cu 280 de persoane implicate. Infracţiunile constatate sunt următoarele: trecerea ilegală a frontierei de stat (9), grup infracţional organizat (13/54), fals şi uz de fals, în înscrisuri şi documente  (15), droguri (1), trafic de persoane/minori/migranţi (14), autoturisme de lux furate (41), contrabandă şi fraude vamale (180),   infracţiuni la regimul armelor şi muniţiilor (2), infracţiuni la legea pescuitului şi cinegetic (69), evaziune fiscală (82), infracţiuni de furt (16), racolarea,indrumarea sau calauzirea persoanelor in scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat (7), contrafacere (4), alte infracţiuni (4).

Tranzit crescut în Portul Orşova

Punctele de trecere a frontierei (Porţile de Fier I, Porţile de Fier II, PTF Dr. Tr. Severin – Port şi PTF Orşova – Port) au fost tranzitate de 1517347 persoane, fiind verificate totodată peste 458115 mijloace de transport. Se constată o creştere cu 10 % a numărului de persoane şi 5% a numărului de mijloace de transport comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. În PTF Porţile de Fier I, Porţile de Fier II, PTF Dr. Tr. Severin – Port şi PTF Orşova – Port au fost descoperite  100 de  infracţiuni comise de  113 persoane. De asemenea, au  fost descoperite 157de persoane date în consemn şi 6 urmăriţi general toţi fiind cetăţeni români care au fost predaţi beneficiarilor de consemn pentru luarea măsurilor legale. Membrii echipelor comune, poliţist de frontieră – vameş, au confiscat bunuri în valoare de peste 350262 lei. Nu s-a permis ieşirea din ţară a unui număr de 246 persoane - cetăţeni români, care nu au îndeplinit condiţiile de ieşire legală din ţară având nereguli în documentele de călătorie.  Nu s-a permis intrarea în ţară a unui număr de 40 de  persoane şi ieşirea unui număr de 6 persoane - cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.  Porturile Drobeta Turnu Severin şi Orşova au fost tranzitate de un număr de 5099 de nave comerciale şi de pasageri cu 27424  de persoane. De remarcat este creşterea cu 105% a numărului de persoane care au tranzitat portul Orşova.

Descoperiri la frontieră

În urma controlului specific de frontieră, au fost descoperite :17 autoturisme furate (BMW, Audi, Mitshubishi Pajero, Citroen, Opel, Peugeot, Skoda) în valoare de 421800 de lei, 78162  pachete ţigări în valoare de 351729  lei şi 2679 de litri de alcool, 750 de grame pulbere pentru cartuşe, 20 de fiole de testosteron, 315 kilograme de peşte, 54 unelte de pescuit, 3 bărci  toate în valoare de 32650 lei, bunuri contrafăcute care afectează drepturile de proprietate intelectuală în valoare de 25150 lei. În urma acţiunilor desfăşurate s-au confiscat bunuri în valoare de 859119 lei bunuri  provenite din activităţile infracţionale.


 

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite