Zeci de tulceni şi-au numit profesorul preferat în primele două zile ale campaniei lansate de Adevărul!
0
Peste o mie de tulceni s-au arătat interesaţi de campania lansată de cotidianul Adevărul, iar peste 50 de persoane au numit profesorii cu care se mândresc. Cititorii noştri pot face propuneri timp de două săptămâni.
În numai două zile de la demararea campaniei „Profesorii cu care Tulcea se mândreşte“ am primit aproape 40 de nume de profesori care fac cinste oraşului nostru.
Până acum, cei mai iubiţi profesori din Tulcea sunt Daniela Badârcea (profesor de limba şi literatura română la Liceul Teoretic „Grigore Moisil“), Petru Şolcă (profesor de limba engleză la Liceul Pedgogic), Anamaria Galbur (profesor de limba şi literatura română la Liceul Pedagogic), Argentina Gherasim (profesor de limba şi literatura română la şcoala 5) şi Mălina Dinu (profesor de matemtică la şcoala numărul 10 „Alexandru Ciucurencu“ din Tulcea).
Aşteptăm propunerile dumneavoastră pe pagina de internet tulcea.adevarul.ro, pe Facebook sau pe adresa de e-mail tulcea@adevarul.ro.