Locul unde se ascunde „Şarpele Rău“. De ce este cea mai temută reptilă din România
0Şarpele rău, reptila care poartă această denumire în mod nemeritat, spun specialiştii, întrucât nu este veninoasă, este întâlnit cel mai adesea în zona protejată Capul Doloşman. Reptila a mai fost întâlnită şi în alte zone din Dobrogea.
Şarpele rău (Dolichophis caspius) este cel mai rapid şarpe din România, spun specialiştii, atingând lungimea de 2 metri. Capul este alungit, distinct de gât, botul rotund, ochii sunt relativ mari, cu pupila rotundă, conform herpetolife.ro.
Coloritul dorsal al şarpelui rău este cafeniu, brun-gălbui sau brun-cenuşiu. Fiecare solz prezintă câte o dungă mediană deschisă dispusă longitudinal. Coloritul ventral este galben uniform, iar laturile gâtului au uneori culoarea gălbui-portocaliu. Coloritul dorsal al juvenililor este brun sau cenuşiu având pete închise.
Reproducerea acestei specii are loc la sfârşitul lunii mai. Masculul apucă femela de gât, împletindu-şi coada în jurul ei. La sfârşitul lunii iunie – începutul lui iulie, femela depune între 5 şi 12 ouă.
Capul Doloşman, în suprafaţă de 125 de hectare, zonă strict protejată, este importanta pentru conservarea vegetaţiei xerofite, pentru cuibăritul lăstunului mare, pietrarului negru, precum şi pentru protecţia dihorului pătat, a şarpelui rău şi a şarpelui de apă. Zona are şi importanţă arheologică, existând aici vestigii ale vechilor civilizaţii.

Capul Doloşman
Vă mai recomandăm: