ÎPS Teodosie şi ÎPS Casian, la hramul mănăstirii Halmyris de la Murighiol
0
Duminică, Prea Sfinţia sa Visarion, Episcopul Tulcii, va săvârşi Sfânta Liturghie arhierească la mănăstirea Halmyris împreună cu ÎPS Teodosie al Tomisului şi ÎPS Casian al Dunării de Jos.
Peste 30 de jandarmi tulceni vor asigura măsurile de ordine publică la manifestările religioase prilejuite de cinstirea Sfinţilor Mucenici „Epictet” şi „Astion” de la Mănăstirea Halmyris din comuna Murighiol, judeţul Tulcea.
Sfaturile jandarmilor
„Pe toată perioada manifestărilor religioase, jandarmii vor organizaţi în patrule pedestre de ordine publică, echipe operative de prevenire şi combatere a faptelor antisociale, cordoane de ordine ce vor fi dispuse în zona raclelor cu Sfintele Moaşte şi vor avea în vedere prevenirea producerii oricăror fapte antisociale, asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică“, spune Marian Ciobotaru, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Tulcea.
Jandarmeria Tulcea recomandă cetăţenilor să fie atenţi la bunurile şi obiectele personale (genţi, poşete, etc.), să asigure autoturismele parcate în zonele autorizate şi să nu lase la vedere bunuri de valoare (obiecte de îmbrăcăminte, bani, documentele personale sau ale maşinii) ce ar putea atrage atenţia persoanelor rău intenţionate şi nu în ultimul rând să acorde o grijă deosebită copiilor care se pot rătăci cu uşurinţă în mulţime.
Cetăţenii pot solicita, ori de câte ori este nevoie, sprijinul forţelor de ordine publică, fie prin contact direct, fie prin apelarea serviciului unic de urgenţă 112.
Patimile martirilor
Creştinii Epictet şi Astion au venit din Imperiul Roman şi au pătimit în cetatea romano-bizantină Halmyris, în anul 290, situată între Dunavăţul şi Murighiolul din judeţul Tulcea. Epictet era învăţătorul cu puteri tămăduitoare, iar Astion îi era ucenic, fiind păgân până în momentul în care l-a întâlnit pe Epictet. Comandantul roman Latronianus i-a întemniţat şi pentru că au refuzat să se lepede de Dumnezeu, a poruncit să le fie smulsă carnea de pe corp cu gheare de fier, iar rănile să le fie frecate cu sare şi oţet. Creştinii au fost aruncaţi într-un cazan cu smoală clocotită, dar au rămas nevătămaţi în ciuda tuturor torturilor. O lună nu au primit hrană sau apă, dar tot nu şi-au renegat credinţa. La data de 8 iulie 290, Latronianus a poruncit să li se taie capul.
Dr. Mihail Zahariade povesteşte că moaştele de la la Halmyris păstrau urmele de violenţă extremă la care martirii au fost supuşi: maxilarele erau distruse de tortură, iar oasele erau aproape zdrobite. „A fost acum 12 ani, dar ţin minte ca şi cum ar fi fost ieri: când am găsit în criptă moaştele celor doi, toată lumea s-a închinat. Nu sunt chiar un om religios, dar şi eu m-am închinat atunci. O dată în viaţă un arheolog are oportunitatea de a găsi aşa ceva!“
Drumul oaselor
Moaştele au fost duse în Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa, iar în iulie 2008, după ce Episcopia Tulcii s-a rupt de Arhiepiscopia Tomisului, au revenit în procesiune la Tulcea. La 8 iulie, când este serbat praznicul sfinţilor martiri, odoarele au fost aşezate în subsolul marii biserici care se află în construcţie, la mănăstirea Halmyris. Moaştele sunt „citite“ în permanenţă, astfel că niciodată nu sunt scăpate din vedere de slujitorii Bisericii.
Mai citiţi şi:
LIVE Slujba de hram a Catedralei Episcopale din Caransebeş
Mănăstirea Lainici îşi sărbătoreşte hramul, de Izvorul Tămăduirii