Chiriaşi noi pentru închisoarea din Tulcea: Un bătrân de 70 de ani fugea de închisoare!
0Poliţiştii tulceni au prins în cursul zilei de ieri mai multe persoane care aveau mandat de arestare, dar care se sustrăgeau executării pedepsei. Cel mai vârstnic dintre aceștia are 70 de ani şi are de executat o pedeapsă pentru tentativă de omor.
Lucrătorii Serviciului de Investigaţii Criminale împreună cu cei ai Postului de Poliţie Ceamurlia de Jos au acţionat pe raza localităţii Ceamurlia de Jos, unde au identificat pe B. George (26 ani) şi R. Iulian (24 ani), ambii din Ceamurlia de Jos, care posedau mandate de executare a pedepsei închisorii pe o perioadă de patru luni fiecare, pentru săvârşirea unor infracţiuni de braconaj piscicol. Împreună cu cei ai Serviciului de Intervenţie Rapidă şi ai Postului de Poliţie Crişan au acţonat pe raza localităţilor Crişan şi Tulcea, unde au identificat pe I. Enache (70 ani) din Crişan posesor al unui mandat de executare a pedepsei pe o perioadă de şase ani pentru tentativă de omor şi T. Valentin (21 ani) din Tulcea, care poseda mandat de executare a pedepsei pe o perioadă de un an şi patru luni pentru săvârşirea unor infracţiuni de braconaj piscicol.
Lucrătorii Postului de Poliţie Smârdan au acţionat pe raza localităţii de competenţă depistând pe T. Cristinel (31 ani) din comuna Hripiceni judeţul Botoşani care poseda mandat de executare a pedepsei închisorii pe o perioadă de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere.























































