Accident la ieşirea din municipiul Tulcea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iniţial pe numărul unic de urgenţă a fost anunţat faptul că în accidentul rutier au fost rănite două persoane. Una dintre victime avea numai leziuni minore, astfel că a primit primele îngrijiri medicale la locul accidentului şi a refuzat transportul la spital.

Accidentul a fost anunţat pe numărul unic de urgenţă 112 marţi dimineaţă,în jurul orei 9.00. La faţa locului au plecat două echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă.
Numai una dintre victime a fost transportată la Unitatea de Primire Urgenţe a spitalului judeţean, cu traumatism la nivelul umărului. Victima este stabilă, în afara oricărui pericol, spun cadrele medicale.
Poliţia Rutieră cercetează circumstanţele în care s-a produs incidentul rutier.
Accidentul a fost provocat de A. Leonte (59 de ani), care conducea un ARO cu remorcă. Nu a adaptat viteza de deplasare, remorca a făcut balans şi s-a răsturnat. Conducătorul auto poseda permis de conducere valabil şi nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
 

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite