UPDATE: Emanuel Petruţ, care a evadat din iadul Haiti, a ajuns cu un avion militar la Madrid
0
Românul care a supravieţuit cutremurelor din Haiti a părăsit Republica Dominicană cu destinaţia Spania. Acesta este aşteptat să revină la Timişoara, mâine, după prânz.
UPDATE: ORA 13.00
Emanuel Petruţ a aterizat, în jurul prânzului, la Madrid. În momentul sosirii la aeroport, inginerul timişorean a fost întâmpinat de coordonatorul Secţiei Consulare din cadrul Ambasadei României la Madrid pentru a i se asigura tot sprijinul necesar în vederea reîntoarcerii cu bine în ţară în cursul zilei de azi.
"În continuarea eforturilor constante depuse de Ministerul Afacerilor Externe de a-l evacua pe Emanuel Petruţ din Haiti şi de a-l readuce în deplină siguranţă în ţară, astăzi, în jurul prânzului, acesta a ajuns în Spania. Evacuarea cetăţeanului român din Haiti este rezultatul unei excelente colaborări la nivelul Uniunii Europene, în particular între Ministerul Afacerilor Externe din România şi Ministerul Afacerilor Externe şi al Cooperării din Spania", au transmis cei de la Ministerul Afacerilor Externe.
Mai citiţi:
Timişoreanul captiv în Haiti a evadat din iad
Jurnal din iad: „Patru zile de coşmar". Timişoreanul captiv în Haiti descrie dezastrul
Povestea inginerului timişorean prizonier în infernul din Haiti FOTOREPORTAJ
VIDEO Jurnal din infernul din Haiti: „Morţii zac pe străzi“
VIDEO Emanuel Petruţ îi ajută pe haitieni
Inginerul timişorean Emanuel Petruţ a primit documentul de călătorie provizorie „Emergency Travel Document", de la o ambasadă UE din Republica Dominicană şi a părăsit, în această dimineaţă, America Centrală. Acesta a fost îmbarcat într-un avion militar cu destinaţia Madrid. După aproximativ zece ore de zbor, Petruţ va ateriza în capitala Spaniei.
„Nu ştiu ce va face, totul depinde de când va ateriza, astăzi, la Madrid. A plecat cu întârziere din Republica Dominicană. Oricum, va ateriza pe un aeroport militar, până ajunge pe cel civil, până vede de bilete, va mai trece timp. Ar putea să rămână se odihnească la fratele meu, în Madrid”, a declarat Bianca Trandafir, prietena inginerului.Emanuel Petruţ ar putea ajunge la Timişoara, cel mai probabil mâine, după prânz.
Pentru că nu există cursă directă Madrid-Timişoara, Petruţ va trebui să găsească o soluţie cu escală, ori să zboară la Budapesta, iar de acolo să facă drumul spre casă cu o maşină sau cu autocarul.