Telefoanele ilegale din „Guantanamo de Timişoara“ | adevarul.ro

Telefoanele ilegale din „Guantanamo de Timişoara“

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Puşcăriaşii timişoreni au în celule ciocane, telefoane mobile, fierăstraie şi ţigări. În ciuda restricţiilor impuse în peniteciar, deţinuţii îşi strâng rezerve de alimente pe care le depozitează sub paturi şi între cearceafuri.

Trimestrial, în penitenciarul de la Timişoara au loc percheziţii prin care oamenii legii încearcă să pună mâna pe obiectele introduse ilegal în detenţie. Condamnaţi pentru furturi, violuri sau crime, deţinuţii nu au voie să deţină telefoane mobile sau mp3 playere, în timp ce prezenţa unor arme albe prin care ar putea fi răniţi sau omorâţi alţi deţinuţi este complet interzisă. Cu toate astea, la fiecare control, oamenii legii găsesc numeroase surprize, dar cea mai mare problemă o reprezintă drogurile, care sunt folosite pe post de monedă de schimb.

„Noi le-am explicat deţinuţilor că deţinerea de obiecte este interzisă şi că vor primi prelungiri de pedepse. Ei au fost condamnaţi pentru că au greşit, astfel că nu au atâtea drepturi. Cine nu înţelege, primeşte mai multe condamnări”, explică Ioan Băla, directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Ispita banilor

Cum angajaţii din penitenciare s-au ales cu scăderii de salarii de 25 la sută, o preocupare a directorului Ioan Băla o reprezintă paznicii din închisori. Momiţi cu bani de către puşcăriaşi, lucrătorii din închisori pot să se transforme în „cărăuşi” de telefoane mobile, tutun, alcool sau alte produse interzise de lege. „Ispita banilor e mare, mă bucur că legea a fost schimbată. În prezent, dacă un angajat din penitenciar e prins că a introdus obiecte interzise la locul de muncă în a doua secundă e dat afară şi încarcerat. Riscul la care se supun lucrătorii e mare”, adaugă Ioan Băla.

O altă mare problemă a puşcăriaşilor de pe strada Popa Şapcă o reprezintă alimentele. Cum TVA-ul a crescut, oamenii şi-au cumpărat produse în neştire de frica măririi preţurilor. Alimentele sunt depozitate în camera, chiar dacă acest lucru e la rândul lui interzis. Produsele sunt ascunse, de obicei, sunt paturi, între aşternuturi sau în ascunzători făcute în parchet.

Captură bogată la percheziţii

În urma ultimei acţiuni au fost descoperite în celulele deţinuţilor trei telefoane mobile, două cartele telefonice, 31 cuţite, un MP3 player, şase şurubelniţe, trei fierbătoare, patru ciocane, 18 foarfece, patru linguriţe ascuţite şi 15 parfumuri.

Citeşte şi: Constanţa: Puşcăria Poarta Albă SRL - gardienii închiriază telefoane deţinuţilor

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite