SUBIECT CERUT DE CITITORI: Timişenii nu ştiu să profite de colectarea duală a gunoiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începând de acum trei ani, RETIM a aplicat un sistem care colectază gunoiul în două etape. Programul nu funcţionează, însă, aşa cum ar trebui, vina fiind împărţită între clienţi şi prestatorul de servicii.

Din 2005, România este obligată, prin legislaţia europeană, să recicleze un anumit procent din deşeurile din ambalaje puse anual pe piaţă. Tot atunci a apărut şi ideea colectării duale în Timişoara.

„În prezent, acest program cuprinde tot oraşul, oamenii noştri au mers chiar din poartă în poartă pentru a reînnoi contractele. Ideea e ca la noua groapă de gunoi de la Ghizela să ajungă o cantitate redusă la maximum posibil, iar restul să fie reciclat”, a explicat Livian Hotico, purtătorul de cuvânt al RETIM.

Lucrurile nu merg perfect, mai mulţi cetăţeni sesizând faptul că deşeurile nu sunt colectate separat, aşa cum ar trebui. „Ştiu că gunoiul ar trebui să se adune în două etape, însă niciodată nu văd două maşini de gunoi să treacă pe stradă”, a spus Alina Miculiţă, o timişoreancă care locuieşte în zona Modern. „Colectarea se face cu două maşini diferite, pe un program bine stabilit. Maşinile sunt identice, poate de aceea lumea are senzaţia că totul se adună la grămadă. Acest program merge cel mai bine merge în zonele de case, pentru că acolo fiecare are pubela sa, pe când la blocuri oamenii nu au atât de mare grijă ce şi unde aruncă, chiar dacă pubelele sunt marcate corespunzător”, a explicat reprezentantul RETIM.


Preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Locatari consideră că aceasta este mai mult o problemă a cetăţenilor decât a autorităţilor. „Atâta timp cât nu există civilizaţie nu ai ce să faci. Cetăţenii ar trebui stimulaţi cumva, de exemplu să fie tarife mai mici pentru cei care îşi sortează sin

guri gunoiul”, a spus Petru Olariu.

image
image

Aş vrea să citesc mai multe despre colectarea gunoiul menajer în Timişoara.
Miculiţă Alina, vânzătoare, 29 ani

Propune şi tu un subiect!

Dacă vrei să citeşti despre ceva anume legat de comunitate şi oraş, poţi propune un subiect printr-o scrisoare pe adresa redacţiei Adevărul din Timişoara, str. Mercy, nr. 3, pe e-mail la timisoara@adevarul.ro sau puteţi face propunerea chiar în persoană, la adresa menţionată mai sus. Te aşteptăm la redacţie!

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite