Romeo Dunca: „Să mai taie din bugetari şi să îi trimită la mine. Am 50 de locuri, le dau 1.000 de euro pe lună"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Transportatorii rutieri de mărfuri din Timiş sunt în grevă pe termen nedeterminat. Printre firmele care şi-au retras TIR-urile pe dreapta se află şi Dunca Expeditii, unul din cei mai mari transportatori din Banat.

Romeo Dunca, patronul firmei Dunca Expeditii, a oprit toate camioanele care se aflau pe şoselele din România.

Timişoreanul este foc şi pară împotriva guvernanţilor care vor să introducă o nouă taxă în preţul carburanţilor care îi va împovăra mai mult.


„Eu las şase milioane de euro pe an statului. Sunt un mare contribuabil. Bine că tot eu trebuie să fiu muls. Sigur că ne-am oprit şi noi. Transportatorii sunt ca un pacient care se află în comă. În loc de şase litri de sânge mai are patru. Iar acum vine Guvernul şi suge tot. Să mai împovereze şi pe alţii, să mai taie de la bugetari, să îi trimită la lucru”, a declarat Romeo Dunca.


Omul de afaceri vine şi cu o ofertă inedită. „Să mai taie din bugetari şi să îi trimită la mine. Fac un apel. Am 50 de locuri, le dau 1.000 de euro pe lună. Nu glumesc. Am 50 de locuri pentru bugetari, să nu mai ia bani de la buget. Dar ei nu vor să lucreze, vor să stea la căldurică”, a mai spus Dunca.


Dunca Expediţii are în jur de 500 de camioane. Romeo Dunca a tras pe dreapta TIR-urile din ţară, însă afirmă că nu toţi sunt solidari. 

„Eu am nimerit la o grevă în Franţa. M-au oprit şi mi-au smuls cablurile de aer. Acolo toţi fac grevă. Aici unii fac, alţii mai bine mai fac un ban. E ca la noi. Nu o să fim niciodată o ţară normală. Săracul va fi din ce în ce mai sărac, iar cel care munceşte va munci din ce în ce mai mult. Iar şmecherii sunt din ce în ce mai graşi”, a afirmat Romeo Dunca.

Transportatorii sunt nemulţumiti de noua taxă pe carburant, de şapte eurocenţi pe litru. 

“Amortizarea celor şapte centi pe fondul presupuselor predicţii privind scăderea cotaţiei internaţionale a barilului este o aberaţie şi un non sens, atât timp cât, într-o asemenea situaţie, în ţările europene preţul carburanţilor va fi mai mic decât în România, fapt ce aruncă şi mai mult transportatorii români în afara competiţiei din piaţa europeană şi regională. Dacă totuşi o astfel de măsură ar căpăta sens, este şi mai de neînteles raţionamentul aceluiaşi guvern care, crescând efortul transportatorilor autohtoni ce alimentează cu carburant în ţara noastră, doresc să construiască cu prioritate autostrăzi în afara fluxurilor şi coridoarelor de transport comercial, utilizând sumele ce speră a fi colectate din noua taxă", a transmis Confederatia Natională Rutiere, într-un comunicat de presă.

În total, peste 50 de TIR-uri au tras pe dreapta pe centura Timişoarei, între Giarmata şi autostrada A1, însă fără a perturba traficul.

Citeşte şi:

Romeo Dunca: „Românii sunt un popor de hoţi”

Milionarul Romeo Dunca şi alpinistul Coco Galescu s-au întors acasă de la Polul Sud

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite