„Regele" asfaltului din Banat, Georgică Cornu, şi asociatul său, Lucian Caraiman, scoşi basma curată de DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patronul Confort, Georgică Cornu, a fost cercetat penal de DNA într-un dosar în care erau suspiciuni de fraudă cu bani europeni. În acelaşi dosar a fost anchetat şi asociatul lui Cornu, Lucian Caraiman. Acesta a fost urmărit penal, dar a fost scos de sub urmărire penală.

Georgică Cornu şi asociatul său Lucian Caraiman au intrat în vizorul DNA după ce mai multe firme din holdingul Izometal Confort au depus cereri de finanţare din bani europeni. Un director economic  din cadrul companiei a depus, însă, certificate fiscale neconforme cu originalul, iar Departamentul de Luptă Anti Fraudă (DLAF) a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie, existând suspiciuni de fraudare a fondurilor Comunităţii Europene. În timpul anchetei, procurorii DNA au început urmărirea penală împotriva lui Lucian Cariman, atât el cât şi Cornu fiind citaţi la DNA.

Specialiştii din cadrul DNA au întocmit, însă, un raport din care a reieşit că firmele suspectate de fraudă nu aveau datorii la bugetul de stat, suspecţi nefiind vinovaţi de niciuna din acuzaţii. Astfel, procurorii DNA au emis ordonanţa prin care Lucian Caraiman a fost scos de sub urmărire penală, iar faţă de Cornu şi ceilalţi inculpaţi din dosar s-a dispus neînceperea urmăririi penale. "Reclamaţiile DLAF-ului nu s-au confirmat. În aceste condiţii, procurorii au emis soluţia temeinică şi legală în acest dosar", a spus avocatul lui Cornu, Florin Kovacs (foto). 

image
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite