Parc modernizat în bătaie de joc. Primăria Timișoara refuză de doi ani să recepționeze proiectul și a reținut garanția de execuție

0
Publicat:

Parcul Civic din Timișoara a fost modernizat în urmă cu doi ani, însă de atunci primăria a tot refuzat să facă recepția proiectului, pentru că lucrările au fost făcute de mântuială. Acum a reținut și garanția de execuție de circa 250.000 de lei.

Parcul Civic FOTO Pressalert.ro
Parcul Civic FOTO Pressalert.ro

Licitația pentru modernizarea Parcului Civic din Timișoara a început încă din 2019, în mandatul fostului primar Nicolae Robu.

Asocierea Elf Road SRL – D&Garden Design SRL a câștigat proiectul de aproximativ 1,5 milioane de euro. Lucrările nu au început însă imediat, pentru că una din firme a depus o contestație. Instanța a mențiut însă câștigătorul. Apoi, a venit pandemia de COVID-19, iar societatea a intrat în insolvență. A urmat și schimbarea administrației, iar sub conducerea lui Dominic Fritz, primăria a mai plusat cu 500.000 de lei, pentru ca firma să poată termina lucrările din parc.

Firma ar fi dorit să predea lucrarea încă din decembrie 2021, însă Primăria Timișoara a refuzat să facă recepția. S-a constatat de mai multe ori că e nevoie de lucrări suplimentare.

Parcul Civic FOTO arhivă Adevărul
Parcul Civic FOTO arhivă Adevărul

Suntem în 2023, iar primăria încă nu a recepționat proiectul. Unul, iată, făcut extrem de prost.

„Cei care ies la o plimbare sau trecătorii suferă de pe urma lucrărilor prost făcute"

Comisia de recepție a primăriei a constatat nereguli la alei (băltește apa în caz de ploaie), la bănci (nu au fost turnată fundație), la spațiul verde (unii copaci plantați s-au uscat și nu au fost înlocuiți), la stâlpii de iluminat (nu s-a respectat nici înălțimea din proiect, partea metalică a fost învelită în material plastic, în plus lipsesc unele elemente la trei stâlpi), la pergole (crăpături acoperite cu silicon), chiar și la noua fântână realizată în parc, unde cărămida decorativă e crăpată, iar presiunea apei e prea mică.

Așa se face că Primăria a reținut garanția de execuție de circa 250.000 de lei. Teoretic mai există și perioada de garanție de cinci ani.

Cei care ies la o plimbare sau trecătorii suferă de pe urma lucrărilor prost făcute. Sunt zone cu alei pe care băltește apa în caz de ploi, unii stâlpi de iluminat sunt cu probleme, plantele uscate nu au fost înlocuite, iar la fântâna ornamentală cărămida decorativă e crăpată în mai multe locuri. Am folosit toate pârghiile pentru a determina executantul să remedieze lucrările neconforme, dar se vede cu ochiul liber ce s-a întâmplat și cum a lucrat. Nu putem face recepția pentru lucrări neconforme. Reținem garanția de bună execuție de circa 250.000 de lei. Echipele Horticultura vor începe, în cel mai scurt timp, să întrețină spațiul verde din parc”, a spus Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei.

„A fost o licitație cu prețul cel mai mic și a câștigat o firmă neserioasă"

Pentru că nu era făcută recepția, autoritățile publice susțineau că nu pot face lucrări de întreținere în parc.

Parcul Civic FOTO Pressalert.ro
Parcul Civic FOTO Pressalert.ro

De situația creată au încercat să profite adversarii politici, care au arătat cu degetul spre parc, că nu e cosită iarba și că se strâng saci de gunoi.

Din păcate, în Parcul Civic continuă încercările noastre de a finaliza lucrările cu această firmă, care este în insolvență și, din păcate, înainte să devin eu primar, a câștigat licitația. Facem tot posibilul să ținem un echilibru între a face parcul accesibil publicului și respectarea pârghiilor legale pe care le avem. Este o situație absolut strigătoare la cer și ne arată încă o dată că abordarea noastră de a schimba felul în care licităm lucrări la primărie este corectă. Aceasta a fost o licitație cu prețul cel mai mic și a câștigat o firmă neserioasă, care a și intrat în insolvență. Am introdus pentru toate licitațiile și criterii de calitate în care firma trebuie să îndeplinească anumite condiții să participe la licitație – să nu mai mergem cu prețul cel mai mic – pentru că asta pe termen mediu și lung înseamnă, de fapt, un preț foarte mare”, spunea, în octombrie 2022, primarul Dominic Fritz.

Timişoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite