O fetiţă le-a propus părinţilor să facă o faptă care să schimbe radical viaţa cuiva. Iar părinţii au adoptat un copil cu nevoi speciale

O familie cu trei copii din Timişoara a devenit în urmă cu patru ani familie adoptivă pentru un copil cu nevoi speciale. Decizia a fost luată la începutul anului 2012, când una dintre fetiţe a propus ca familia ei „să facă ceva care să schimbe viaţa unei persoane“. Aşa a ajuns să fie adoptat Levi, un copil născut prematur şi abandonat.

Marius şi Alina Birgean sunt căsătoriţi de 23 de ani. În familia lor s-au născut patru copii. Cel de-al treilea copil al familiei, Hadasa, născută cu Sindrom Down, a încetat din viaţă la vârsta de un an şi jumătate. Marius este pastor al Bisericii Baptiste „Emanuel“ din Timişoara, iar familia lui obişnuieşte ca la fiecare început de an să facă planuri pentru anul în curs. Planurile îi includ întodeauna pe copii şi, obligatoriu, presupun ajutorarea unor persoane aflate în nevoi, studenţi sau persoane singure.

La începutul lui 2012, cu ocazia „consiliului de familie“ în care se stabileau planurile pentru anul în curs, cea de-a doua fetiţă a familiei Birgean, Debora, care atunci avea 12 ani, a propus „să facem ceva care să schimbe radical viaţa unei persoane, de exemplu să înfiem un copil“.

Birocraţia i-a făcut reticenţi

„Trebuie să mărturisesc că eu am fost cel mai reticent la propunere. M-am uitat pe internet şi am văzut ce presupun procedurile şi mi s-au părut foarte complicate“, povesteşte Marius. Fetele şi-au susţinut, însă, propunerea, iar în toamna anului 2012, familia Birgean a început să se documenteze mai mult despre ce presupune adopţia şi să încerce să înţeleagă procedurile. „La începutul lui 2013 am spus că dacă nu facem măcar un pas, nu reuşim nimic. Atunci am fost dispuşi să începem procesul ăsta, orice ar însemna, cu toate riscurile confruntării cu birocraţia. Pe fondul acesta, soţia şi-a adus aminte că ştie pe cineva la Protecţia Copilului“, a mai relatat Marius Birgean.

Înainte de asta, Alinei i s-a recomandat să meargă voluntar la Centrul de Distrofici, unde sunt şi copii abandonaţi. „Am fost aşa de copleşită când am văzut câţi copii abandonaţi sunt acolo că mi se părea că fac o nedreptate dacă aleg numai unul. Asta a complicat şi mai mult situaţia. Atunci am început să ne rugăm să primim cumva copilul fără să fie nevoie să îl alegem noi dintre mai mulţi“, a povestit şi Alina. După o lună, Alina a luat legătura cu persoana de la Protecţia Copilului pe care o cunoştea, căreia i-a spus că familia ei intenţionează să adopte un copil. După doar două zile, familia Birgean a primit un telefon.

„Cum adică dacă ne place?“

„Am primit un telefon în care ni s-a spus că este un copil de dat în plasament, născut prematur, care are nevoie de o îngrijire mai specială. Am fost întrebaţi dacă vrem să mergem să îl vedem şi am plecat să îl vedem. Când eram în maşină, ne-a sunat fata cea mare de la şcoală. I-am spus că mergem să vedem un bebeluş şi dacă ne place îl luăm. La care ea mi-a spus: «Mama, cum adică dacă ne place? Parcă ar fi un obiect. Pentru ce a făcut Dumnezeu pentru noi, ar trebui să luăm chiar şi un copil rom cu Sindrom Down»“, povesteşte Alina. Chiar dacă este pastor, Marius mărturiseşte că nu era pregătit să spună ce a spus fiica ei. „Mă gândeam că înfiem un copil normal şi sănătos, dar remarca ei m-a marcat şi ne-a făcut să fim pregătiţi pentru orice ne va da Dumnezeu“, a mai spus Marius.

L-au găsit pe „Alipire“

Ajunşi la spital, soţii Birgean l-au găsit pe un bebeluş născut la mai puţin de şase luni de sarcină, cu o greutate de 720 de grame. „Prima dată când l-am luat în braţe pe Levi s-a creat o legătură inexplicabilă între noi şi el. Am simţit în momentul acela că el este al nostru. Iar când doamna doctor ne-a spus că unul dintre numele lui este Levi (n.r. - nume biblic care înseamnă, tradus din ebraică, Alipire), ne-am dat seama că este al nostru“, a mai relatat Marius.

Trei săptămâni mai târziu, Levi a fost dat familiei Birgean în plasament de urgenţă. În paralel, familia Birgean a început procesul de adopţie, care a durat doi ani. În februarie l-am primit în plasament de urgenţă şi în paralel am început procesul de adopţie, care a durat doi ani. „Se întârzie mult procesul de adopţie şi asta are efecte devastatoare asupra copiilor. Orice întârziere şi privare a copilului de dragostea unei familii normale produce efecte devastatoare în viaţa copilului. Toată lumea înţelege că abuzurile trecute au făcut legislaţia să fie atât de strictă, dar cumva cineva ar trebui să simplifice legislaţie“, a declarat Alina Birgean.

Au convins două familii să adopte

Acum Levi are patru ani şi trei luni. Născut sub greutate şi cu hemoragie cerebrală, la şase săptămâni de viaţă, Levi suferă de tetrapareză spastică asimetrică, boală care îl face să fie cu nevoi speciale. Nu poate merge, iar la ochelari are -5. Familia Birgean îl duce pe Levi la şedinţe de terapie. Uneori copilul face progrese mici, alteori deloc. Bucuria de pe chipul copilului dă, însă, putere familiei lui adoptive. „Este o binecuvântare. Este fericit şi bucuros. A schimbat dinamica familiei noastre şi nu putem percepe viaţa fără el“, susţine Alina, potrivit căruia nevoile speciale ale lui Levi aduc şi momente grele.

„Sunt perioade în terapie când nu se întâmplă nimic nou. Şi kinetoterapeutul spune că nu se vede nicio îmbunătăţire. Aceste faze de stagnare sunt descurajante. Sunt situaţii în care vezi copii de vârsta lui sau mai mici care fac cu multă uşurinţă unele lucruri. În momentele grele, mă uitam la el şi mă gândeam: «Dacă nu l-am fi luat, unde era acum? Mi-l imaginam stând într-un pătuţ într-o instituţie»“, mărturiseşte Alina. Exemplul familiei Birgean i-a încurajat şi pe alţii, reticenţi la ideea de adopţie, să facă un pas în direcţia aceasta. Kinetoterapeutul, care are doi băieţi, se gândeşte să adopte o fetiţă. O familie din Alexandria şi-a depus deja dosarul pentru adopţie, iar un coleg al lui Marius din Sibiu este hotărât şi el să adopte un copil, încurajat de exemplul familiei Birgean.

„Discutăm acum cu o familie interesată să adopte un copil. Încercăm să folosim experienţa noastră pentru a încuraja şi alte familii să adopte, cu atât mai mult cu cât decizia noastră de a adopta nu a fost motivată de lipsa unui copil. Pur şi simplu a fost dorinţa de a face bine şi a oferi o şansă unui copil cu probleme. Nu a fost o dorinţă de a împlini o dorinţă a noastră. Este ceea ce simţi să faci atunci când realizezi cât de bun a fost Dumnezeu în dreptul tău şi al familiei tale“, a explicat familia Birgean.